Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

la tot ce este al tău,/ şi-atunci te vei naşte.” (Al paisprezecelea cântec). Această
pendulare duce la derealizarea universului, la o reconstituire a acestuia din alte
elemente componente.
Cuvintele sunt pronunţate ca într-un ritual de scoatere a lor de sub sfera profanului,
de sub influenţa Thanatosului, ele exprimă inexprimabilul: ,,Aleasa fuge odată cu
rostirea/ şi ţine sensul în mână,/ pentru Ea părinţii se roagă pentru a se naşte părinţi.”
(Primul cântec). Se remarcă, la nivel lexical, prezenţa câtorva elemente cheie, în
jurul cărora se constituie câmpurile lexicale: lumina, viaţa, moartea, iubirea.
Prin urmare, Cristiana Eso asociază, în chip frecvent, aceste idei, astfel, motivul
luminii sau acela al esenţei, prezintă întotdeauna o semnificaţie. Iubirea este o
cunoaştere de sine şi, în acelaşi timp, o deschidere spre tainele universului, printr-o
pasiune trăită raţional ajungându-se la esenţă. Astfel, iubirea este o lumină şi
chiar o esenţă a luminii care îngăduie ascensiunea spre tiparele perfecte şi eterne.
Lumina reprezintă o metaforă a intensităţii, iar iubirea se constituie în focul care
arde în permanenţă: „El: - Încearcă să respiri/ cum ai respirat prima oară./ Atunci
nu-ţi era teamă/ Ea: - Lumina/ ne schimbă inelele şi ne adoptă./ El: - Pentru
mine prezentul/ a înghiţit celelalte timpuri -/ aceasta înseamnă să fii glorioasă şi
încoronată,/ urcându-te pe muchia durerii.” (Auroră).
1. ESO, Cristiana, Înălţarea. Poem dramatic în douăzeci de cântece/ L’assomption. Poème dramatique
en vingt chants, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2006.
MARINA CUŞA
Pragul subtil dintre două lumi
prin ochean feminin
C unoscută până în prezent prin romanele „Arhanghelii nu mor”, „Reality Show
Game” şi „Paznicul”, apărute toate la editura Humanitas în, respectiv, 2005,
2007, 2010 , Anca Maria Mosora se alătură acelor scriitori pentru care literatura
continuă să fie o explorare a sensului, iar nu un gratuit joc textual.
Absolventă de filosofie, autoarea a reprezentat nu demult România la un
festival literar de la Bratislava, ceea ce a permis traducerea primei sale cărţi
în patru limbi europene, aceasta fiind deja publicată în Cehia şi Italia.
„Paznicul” te captează în universul său de la primele pagini, ce descriu
efectele unei ninsori neobişnuite asupra Bucureştiului zilelor noastre: viaţa
oamenilor şi a oraşului este bulversată, scăpând de sub acţiunea ordonatoare
a timpului, ce se goleşte de semnificaţie. Prozatoarea aşază universul
fictiv sub semnul straniului şi găseşte de la bun început acel ton al textului
despre care vorbea Rebreanu, un ton calm – funebru, pe care-l menţine cu
multă siguranţă până la sfârşit, luminându-l pe alocuri cu accente mai mult
sau mai puţin ironice. Cele două aspecte tocmai semnalate pot justifica impresia
puternică produsă de acest roman concentrat, asupra lectorului.
Personajele - cheie sunt, pe de altă parte, inedite şi convingătoare.
Este vorba, în primul rând, de medicul Sever Oprea, al cărui destin tragic
Ex Ponto nr. 3, 2011
167