Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

pasiunea pentru real despre care de asemenea, întreg teatrul lui Ionescu s-a
interogat în mod constant. Cioran alegând „demenţa”, „tumultul”, „barbaria”,
optează la Berlin pentru inevitabil, sau chiar dă evenimentelor ce păreau o
necesitate istorică, un caracter de liberă alegere subiectivă. „Eşecul dublu”,
suicidul în ideologie şi orbirea faţă de totalitarism privesc mai ales relaţia pe
care Cioran o întreţine cu scrisul şi cuvântul. Dacă despre responsabilitate
este vorba, aceasta răspunde în special modului în care subiectul este izbit
de melancolie, de angoasă, de oroare. 39
Iată cum retrospectiv îşi reparcurge Cioran traiectoria intelectuală a
acelor ani:
Viaţa mea „intelectuală” a început atunci când m-am convins că aveam o
misiune (epoca Schimbării la faţă). La douăzeci şi trei de ani simţeam că sunt
profet; apoi convingerea aceasta s-a atenuat, şi de la un an la altul am asistat
la declinul ei, am încetat să mai cred într-o misiune de îndeplinit, într-o influenţă
de exercitat. Mi-e teamă chiar () că până la urmă scepticul din mine va avea de
câştigat. Îmbătrânind, am devenit modest, adică din ce în ce mai normal. Dar cel
ce este echilibrat nu poate pretinde că are o misiune, nici să creadă cu pasiune în
el însuşi. Şi când mă gândesc că în ’36 () la Monaco, trăiam cu aşa o intensitate
încât ajunsesem să cred că în Balcani era pe cale să apară o nouă religie, într-atât
de mult febra îmi dădea încredere în mine. O încredere care mă îngrozea, pentru
că nu credeam că aş fi putut suporta pe termen lung o astfel de tensiune.
(Am urmat exact parcursul opus lui Nietzsche. Am început cu... Ecce homo.
Fiindcă Pe culmile disperării asta este: o provocare lansată lumii. Acum orice
provocare mi se pare prea infantilă, şi sunt prea sceptic pentru a lansa o alta).
Misiunea mea este de nu avea niciuna. Nu în zadar m-am ocupat puţin de
budism.
Să tinzi spre nirvana înseamnă să te eliberezi de ideea de misiune, cu tot
ceea ce are ea demonic, şi chiar fortifiant. 40
Ex Ponto nr. 3, 2011
1. De o deosebită importanţă istorico-critică este pentru tânărul Cioran nu numai
conştientizarea apartenenţei la generaţia Criterion implicată într-o strânsă confruntare
metafizică exact în domeniul tragic cu Dan Botta şi Eliade, dar şi dialectica internă pe
care el a stabilit-o cu maeştrii filozofiei gândirii naţionale în special cu Lucian Blaga şi
Vasile Pârvan.
2. Dorinţa este în mod fundamental dorinţa de Celălalt. Atunci când te afli pe culmile
disperării nu este, oare, posibil să devii obiect al tentaţiei imaginare de a exista
căzând victimă tentaţiei şi seducerii Celuilalt Plecând de la mărturiile făcute în tinereţe
de Cioran s-a văzut că nu a fost vorba de un „altul” oarecare, ci de un „altul făcut Altul”
(figura carismatică a lui Nae Ionescu) care din punctul lui de vedere era competent
(„discursul maestrului”), sprijinindu-se pe un plan cu sens ambiguu simbolic, şi avusese
poate motivele lui întemeiate, avantaje evidente, pentru a dori o comunitate spirituală,
politică şi salvatoare, adică o elită intelectuală care ar fi putut, în opinia lui, să rezolve
în viziune voluntaristă şi în spirit de sacrificiu toate problemele de ordin economic şi
social care împiedicau emanciparea naţională a României Mari. Despre acest aspect
particular al relaţiei dintre Nae Ionescu şi Cioran a se vedea G. Rotiroti, Il demone della
lucidità, cit., pp. 59 - 86.
102