Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

arte plastice
Solfegiul culorilor
Interviu cu pictoriţa Silvia Luchian
Moto: „În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice
forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar
apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată
în Dobrogea la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de
stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş
fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă.
Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de
rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe
vremea când umbla cu picioarele goala în ţărână.”
(Geo Bogza)
D
Ex Ponto nr. 3, 2011
obrogea este sanctuarul care a aparţinut dintotdeauna celui mai venerat de
pământeni, zeu – Soarele. Şi ca orice alt sanctuar şi-a păzit cu străşnicie
tainele, comorile şi frumuseţile sale de ochii muritorilor de rând înfăţişânduli-se
doar ca un ţinut întins şi arid de stepă, cu miros amărui de oţetari şi de
pelin încins de-atâta arşiţă, cu firicele de apă târându-se adormite printre
canioanele de loes sub cupola de sticlă a cerului – paznic al adâncii tăceri
ce-nvăluie totul.
Tăcere pe care doar fiii şi fiicele pământului învăţau să o asculte şi să o
înţeleagă, pentru ca apoi aprinzându-şi cu ea imaginaţia să descopere stropii
de frumuseţe strălucind în soare la tot pasul ca roua pe firele ierbii, frumuseţe
revărsată cu generozitate de zeii ţinutului odată cu acea inconfundabilă
lumină a Dobrogei.
În acest ţinut, capricios şi schimbător ca o Fata Morgana, ca sufletul unei
femei, s-a născut în noiembrie 1951 una din fiicele sale, Silvia Luchian.
Este de ajuns să îi priveşti când o întâlneşti statura şi trăsăturile robuste,
atitudinea, privirile cercetătoare, ca să înţelegi că sub aparenta rezervă se
ascunde căldura, sub robusteţe fragilitatea, sub linişte mocneşte o anume
tensiune şi că schimbarea poate să apară oricând, ca un lăstun zburând
deodată din malul lutos.
Iar tablourile sale, prin tuşele cromatice viguroase şi atât de vii surprind
cu uşurinţă elementul kinestezic, această mişcare spre schimbare continuă
a tot ce există în natură. Privindu-i tablourile – în special peisajele - poţi
descoperi cum elemente la prima vedere reci prin tonurile de culoare utilizate,
îşi relevă prin alăturarea cu altele potenţialul de căldură, nuanţa aceea
190