INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

2.3. Ortofizica şi ontologia contemporană. Consideraţii generale
Prin modelul ontologic ortofizic, filosofia structural-fenomenologică se înscrie în
perimetrul larg şi eterogen al ontologiei contemporane. Apare, firesc, întrebarea: cum poate fi
situată această ontologie şi filosofie de “harta” căutărilor din zilele noastre în zona Fiinţei
şi/sau Devenirii, existenţei, “totalităţii etc.? La tentativa formulării unui răspuns se ivesc cel
puţin 2 circumstanţe de dificultate:
1) Filosofia structural-fenomenologică (implicit ortofizica, în calitate de disciplină filosofică
în devenire) este o construcţie aflată pe parcursul edificării. În lucrările fundamentale
publicate până în prezent, M. Drăgănescu insistă asupra domeniului ontologiei şi filosofiei
naturii, al existenţei materiale, în timp ce ontologia socială, realitatea spirituală, filosofia
culturii şi creaţiei se află într-un stadiu incipient, de proiect, al elaborării teoretice. Ele
urmează să se constituie în acea “teorie structural-fenomenologică a spiritului”, anunţată în
volumul Eseuri. Evident, autorul nu şi-a spus încă ultimul cuvânt, deci filosofia structuralfenomenologică
nu poate fi socotită “încheiată” (în sensul bun al cuvântului).
2) Timpul în care trăim (anii de la cumpăna mileniilor II şi III) este unul când ontologia însăşi
se află “…în căutarea unei noi legitimări, a unei justificări de un gen nou a pretenţiilor ei de
cunoaştere şi valorizare a întregului câmp al fiinţării…întrebarea cu privire la constituţia sau
arhitectura existenţei va trebui reluată într-o modalitate nouă, “recontextualizată”, pentru ca
progresul investigaţiei ontologice să devină din nou posibil” 68 . Dintre necesităţile retematizării
şi regândirii ontologiei astăzi se detaşează teoriile ştiinţifice de nivel abstractstructural.
Disciplinele mature teoretic “…solicită regândirea posibilităţii şi valorii ştiinţei,
precum şi redefinirea cadrelor sau schemelor conceptuale prin care “decupăm” raţional
existenţa” 69 .
Avem de-a face, aşadar, cu o dublă problemă: reperarea identităţii unei anumite
construcţii ontologice în interiorul Ontologiei (cu majusculă) care îşi caută, la rândul ei,
identitatea. Ea presupune o încercare de reconstituire pe linia întrebării asupra sensului
abordării istorico-filosofice, dat fiind că “…sarcina edificării sistematice a filosofiei trebuie să
prevaleze în raport cu cea a reconstituirii ei. Pentru o conştiinţă care refuză dizolvarea în
istorism şi aspiră să-şi articuleze sistematic certitudinile este limpede că abordarea
reconstitutivă are sens doar pe cât aduce lămuriri, directe sau indirecte, asupra filosofiei
actuale” 70 . Apare relevantă, din acest punct de vedere, aşa-numita “reconstrucţie în intenţie
103