INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

totalitate” 78 . Autorul ei (I. Pârvu) încearcă identificarea acestui nivel “suficient de profund”
în nucleul structural-generativ al marilor teorii din ştiinţa actuală – opţiune, fără îndoială,
justificată, dar care nu poate emite pretenţii de exclusivitate. Şi aici funcţionează “axioma
alegerii”, care lasă oricărui autor libertatea de a situa nivelul respectiv în sânul existenţei
acolo unde crede de cuviinţă. “Ortofizica” propusă de M. Drăgănescu coboară la un palier mai
profund, denumit ortoexistenţă (important de subliniat, în accepţiunea originară ea nu este
transcendentă, ci imanentă existenţei propriu-zise, este o parte a acesteia, ceea ce contrazice
epitetele de genul “lume fantomatică” sau “lume a tenebrelor”, lansată de cineva în tentativa
depăşirii unui “diletantism” imaginar 79 ). De la acest nivel de profunzime al onticului s-ar
putea explica acele realităţi care “depăşesc cadrul formal al ştiinţei de azi”, cum ar fi, de pildă,
mult-discutata explanatory gap dintre fenomenele psihice şi cele fizice. Ontologic, fizicul şi
psihicul nu pot fi încă cuprinse într-o paradigmă unitară, ele figurând în ştiinţă ca realităţi
independente. Nu pare rezonabil, din acest motiv, să se reducă orizontul filosofiei la
cunoaşterea ştiinţifică actuală, pentru că aşa ceva este doar “un exerciţiu posibil”, până la un
punct fructuos, dar dincolo de el, stagnant. Se riscă uneori uitarea faptului că ştiinţa
contemporană îşi are nu numai certitudinile ei, ci şi necunoscutele şi nedumeririle ei, pe care,
probabil (cel puţin într-o primă instanţă) numai filosofia le poate lămuri. Apoi, este de
notorietate că “…personalităţile creatoare ale fizicii atomice, Niels Bohr şi Werner
Heisenberg, numai întrucât au gândit filosofic au putut crea noi moduri de a ne interoga
asupra naturii, deschizând calea progresului actual al fizicii” 80 . Nu alta este intenţia lui M.
Drăgănescu. Proiectul filosofiei şi ontologiei structural-fenomenologice vizează deschiderea
drumului unei viitoare ştiinţe structural-fenomenologice, aptă să explice unitar fizicul şi
psihicul, naturalul şi socialul, biologicul şi spiritualul. Adâncirea recentă, în ultimii ani, a
preocupărilor savantului şi filosofului român în direcţia interpretării filosofice a fenomenului
mental, a anticipării unei ştiinţe a mentalului din perspectiva ortofizicii, vine să acopere un
deficit anterior de teoretizare în acest domeniu – zonă delicată, problematică, a inelului
existenţei 81 .
Un pas mai departe pe linia analizei ontologice comparative îl constituie delimitarea
sensului conceptelor de structural şi structural-fenomenologic, aşa cum apar ele în
tentativele contemporane de reconstrucţie logică a demersului ontologic, respectiv în lucrările
filosofice ale lui M. Drăgănescu. Se întâlnesc în literatura de specialitate varietăţi conceptuale
ale acestei familii, precum cele de “teorie structurală”, “disciplină structurală”, “ştiinţă
106