INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

mecanica cuantică are drept presupoziţie subiacentă nonseparabilitatea, iar teoria relativităţii
este transpozabilă în edificiul proiectelor de unificare prin admiterea aceluiaşi principiu.
La ora actuală, conceptele-cheie folosite în teoria de unificare a forţelor fundamentale
sunt cele de simetrie şi sarcină. Conceptul de simetrie desemnează în fizică situaţii legate de
legile fundamentale, în care se află sisteme materiale. Fizicianul A. Salam rezumă astfel
tipurile principale de simetrii microscopice:
- simetria spaţiu-timp, postulatul simetriilor faţă de translaţie şi faţă de rotaţie ale spaţiului şi
timpului;
- simetriile faţă de reflexie ale spaţiului şi timpului;
- simetriile spaţiilor interne, asociate cu proprietăţi intrinseci ale materiei (sarcina electrică,
hipersarcina şi sarcina unitară);
- simetriile aproximative, care combină spaţiul-timp cu simetriile interne
Pentru primul tip, un bun exemplu este cel al momentului cinetic. Simetria
momentului cinetic faţă de rotaţii are drept consecinţă clasică conservarea sa, iar drept
consecinţă cuantică, cuantificarea şi discretizarea. Simetria faţă de translaţie face ca legile
fizicii să fie aceleaşi pentru orice loc din univers, ca ştiinţa să fie posibilă în forma cunoscută
astăzi.
Simetria celui de-al doilea tip, faţă de reflexie, a fost confirmată experimental prin
descoperirea pozitronului, conform predicţiei lui Dirac. De fapt, predicţia generaliza simetria
faţă de reflexia spaţială a tuturor legilor fizicii (fiecare particulă, atom, moleculă, şi-ar avea
anti-particula, anti-atomul, anti-molecula sa corespunzătoare). Implicaţiile postulatului
simetriei faţă de reflexie a spaţiului şi timpului sunt considerabile: existenţa unor alte planete,
galaxii, universuri, alcătuite din aşa-numita “antimaterie”.
Al treilea caz este reprezentat de tipurile de simetrii obţinute din schema clasificării
particulelor legate prin forţe nucleare: simetria “externă” a spaţiului-timp (spinul Poincaré) şi
2 simetrii “interne” de rotaţie (spinul izotopic şi sarcina electrică). Simetria faţă de rotaţie
implică cuantificarea şi conservarea sarcinii, dar dimensiunile spaţiului “intern” pot fi puse în
evidenţă doar indirect, prin manifestarea lor exterioară – sarcina electrică cuantificată.
Ultimul tip de simetrie este rezultatul descoperirii mai multor microobiecte,
sistematizate în multipleţi, de simetrii SU (2) – reprezentări de 2 şi SU (3) – reprezentări de 3
(ultima dintre ele a fost denumită “reprezentarea cuarqurilor”). Din 1964 s-a propus o simetrie
mai înaltă, SU (6), avându-le pe precedentele ca subgrupuri; ea trebuia să cuprindă ambii
74