INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

eferă explicit la un pretins “trafic de influenţă” practicat de Mihai Drăgănescu (Profunzimile
lumii materiale s-ar fi publicat doar datorită prieteniei acestuia cu directorul Editurii
Politice), G. Andreescu afirmă că acum este vorba de preşedintele Academiei, nu de omul
Mihai Drăgănescu, iar Academia nu mai este a RSR, ci a României, în timp ce V. Bârsan
asociază – grotesc - persoana academicianului cu cuplul Ceauşescu (!!), sugerând totodată
demisia savantului şi filosofului român din Academie.
Astfel, de la culmea Noica s-a ajuns la abisul “22”, de la elogii – unele, poate,
exagerate sau naive, dar, oricum, însoţite de argumente – la denigrare – neargumentată – în
care este antrenat şi Noica. Autorul Devenirii întru fiinţă e acuzat de orbire subiectivă,
nefiind capabil să-şi dea seama de faptul că, chipurile, ar sprijini pentru publicare un text care
n-ar fi meritat să vadă lumina tiparului. Pobabil că exegeza filosofică şi istoriografia culturii
româneşti se va opri cândva şi asupra acestui moment pentru a putea explica motivele unui
asemenea atac concertat, atât la adresa concepţiei filosofice, cât şi a persoanei
academicianului Mihai Drăgănescu. Semnatarii articolelor respective sunt cu toţii pretinşi
“intelectuali de elită” ai României, fac parte din organizaţii culturale şi filosofice care se vor a
fi modele de gândire, scriere şi acţiune, unii dintre ei au dobândit între timp funcţii de
conducere şi responsabilitate publică ministerial-academică – paradoxal, chiar în urma
atacului (!) -, astfel încât ar fi foarte firesc să ofere explicaţii pentru un asemenea gest. Cu atât
mai mult cu cât, dacă Academia Română nu mai este Academia RSR, ea nu este
nici…Academia Revistei “22”, iar, pe de altă parte, Mihai Drăgănescu este laureatul a numai
puţin de 3 premii filosofice în ţară (Premiul “Flacăra”, 1984, pentru contribuţii la dezvoltarea
gândirii originale, cu lucrarea Profunzimile lumii materiale; Premiul “Amfiteatru – Viaţa
Studenţească”, 1986, pentru lucrarea Ortofizica; Premiul “Constantin Noica” al Asociaţiei
Oamenilor de Ştiinţă, 1996, pentru contribuţii la dezvoltarea filosofiei şi ştiinţei româneşti, cu
lucrările Informaţia materiei şi Eseuri) şi unul în străinătate (1999) acordat de International
Biographical Center din Oxford pentru întreaga activitate din electronică şi filosofia ştiinţei.
Din 1983 este membru al Comitetului român de istoria şi filosofia ştiinţei şi tehnicii, între
1991-1994 fiind şi preşedinte al acestuia. Cam prea norocos ar fi “evul” – şi cel dinainte şi
cel de după 1989 – şi cam mulţi…ignoranţi, dacă n-ar exista nici o bază reală pentru toate
acestea.
Replica la aceste critici “esopice” nu a întârziat, animată de dorinţa restabilirii
coordonatelor unui dialog civilizat asupra filosofiei structural-fenomenologice 28 . Fără
18