INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

Atunci cum va sesiza persoana respectivă că a perceput afiirea? Dificultatea precizării unui
răspuns provine din natura elementarităţii actului afiirii, indicaţiile euristic-intuitive fiind
destul de vagi pentru a se putea trage o concluzie fermă.
O trăire afectivă neutră, lipsită de vreo reacţie atitudinală faţă de realitate, presupune o
cunoaştere la nivel elementar – cum este starea de “a şti” -, “vidată” de orice element al
experienţei anterioare, de achiziţiile raţiunii şi acţiunii, procedeele de valorizare etc. Numai o
atare cunoaştere (gen “white paper”) poate da o trăire afectivă neutră. Pentru a imagina acest
tip de cunoaştere este necesar un remarcabil efort de idealizare, schematizare şi simplificare,
în sens contrar a ceea ce demonstrează epistemologia genetică, culturologia, hermeneutica ş.a.
discipline, anume că niciodată nu se poate decela un “punct zero” al cunoaşterii. Orice proces
de acest gen face apel la fondul cognitiv anterior, la anumite relaţii epistemice dezvoltate întro
cultură şi un anumit cadru social-istoric. Sub acest aspect, chiar momentul declanşării
experimentului mental al afiirii presupune o recapitulare – fie ea neconştientizată – a
coordonatelor existenţiale ale persoanei, prin întrebări de genul: cine sunt eu?; unde mă aflu şi
când?; ce fac?; cum mă simt (care este starea mea fizică şi psihică)? ş.a.m.d. Însăşi starea
aceasta elementară de racordare la realitate apare imposibilă fără asemenea preparative
anterioare. Înaintea declanşării procesului afiirii există un alt “a şti”, reprezentat de
cunoaşterea datelor necesare iniţierii experimentului, conştiinţa necesităţii şi oportunităţii
acestui experiment pentru explicarea contactului mental cu ortoexistenţa, împreună cu
numeroase alte considerente). Nici un experiment nu este posibil ex nihilo; experimentul
afiirii nu poate porni nici el din nimic.
Fiind o întrepătrundere între afiire şi social, între conştienţă şi conştiinţă, omul este
introdeschis spre sine prin afiire şi deschis spre societate prin acţiune. În intenţia relevării
relaţiei dintre fenomenul fizic al afiirii şi simbolul lui psihic, experimentul filosofic ar putea
trece dincolo de limitele actuale ale gândirii raţionale: “În problema existenţei, filosofia ar
trebui să înceapă cu un experiment fundamental (subl. ns.). Instrumentul acestui experiment
este fiinţa noastră, sistemul nostru nervos, creierul în ultimă instanţă, el având caracterul unui
dispozitiv material…Un experiment filosofic fundamental poate deveni şi un experiment
ştiinţific fundamental, căci un asemenea experiment trebuie să se plaseze de fapt la frontiera
dintre ştiinţă şi filosofie. Gândirea filosofică poate pleca de la un asemenea experiment” 12 .
Prima aserţiune a experimentului filosofic, trimiţând pe filieră istorico-filosofică la
gânditorii greci antici Parmenide şi Gorgias, sună astfel: “Pentru cei mai mulţi filosofi este
64