INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

infinite) a lumatiei, cu care aceste particule – de pildă fotonii – fac schimb. A doua s-ar
explica prin cuantele de spaţiu şi timp (10 –16 cm., respectiv 10 –26 s.) care evoluează în acest
“tact” ortoexistenţial, limitând viteza într-un univers. Chiar idealul unificării tuturor forţelor
din natură ar putea depinde de identificarea purtătorului transmiterii forţei (un acelaşi
ortosens de transmisie).
M. Drăgănescu avansează o tentativă de conexare a spaţiului de bază al teoriilor
cuantice cu spaţiul informaterial, examinându-se atent alte entităţi aflate la nivel intermediar,
cuantic-ortoexistenţial. Fiind adimensională, informateria ar putea fi aproximată printr-un
spaţiu hilbertian nemetric (cu n coordonate), cu un continuum specific. Fiecare punct al său
este infinit de extins şi se desface ulterior cuplajului lumatie-informaterie într-un univers.
Ortosensurile topologice generează spaţiul uzual şi alte tipuri de spaţiu: “…nu este posibil ca
elementele unei mulţimi informateriale să se înscrie într-un singur spaţiu topologic, din care
să facă parte şi rudimentul spaţiului uzual, ci spaţiile topologice se nasc din informaterie o
dată cu naşterea mulţimilor informateriale. O dată cu naşterea unei mulţimi informateriale,
datorită ortosensurilor topologice, elementele mulţimii se organizează în mai multe spaţii
topologice…pe o aceeaşi mulţime, datorită conţinutului ontologic ortofizic al elementelor ei,
putem defini mai multe spaţii topologice. Spaţiul se naşte o dată cu mulţimea, dar mulţimea
apare ca fiind ceva “mai” primordială. Mai întâi apare mulţimea cu elemente purtătoare de
ortosensuri şi apoi acestea se organizează în spaţii topologice, inclusiv în cel care duce la
spaţiul uzual dintr-un univers” 35 .
Modelarea spaţio-temporală ortofizică a existenţei afirmă “continuitatea unei matrici
profunde” a acesteia, care face posibilă apoi continuitatea generală a universului şi mediului
nostru înconjurător. Primordiale universului şi spaţio-temporalităţii macroscopice sunt
cronosul şi cosmosul. Universul apare ca fiind prima discontinuitate a cosmosului (cosmosul
fiind continuitatea discontinuă prin excelenţă), ca Unul multiplu din care rezultă apoi toate
obiectele fizice ale realităţii, până la particula elementară, cu proprietăţi speciale. Pe plan
temporal, primordial este cronosul, asemănător ortosensului “a exista”: “Cronosul este o
proprietate a informateriei care nu este un timp, ci un tact, un ceas informaterial în acele
“zone” ale informateriei din care se desfăşoară un univers. Acest ceas, fără durată, este
exterior universului, dar devine cu durată şi deci devine timp (număr şi durată) prin cuante de
timp în univers. Numai din momentul apariţiei unui univers numărarea cronosului cosmic prin
81