INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

structurale”, fundamentale pentru o anumită disciplină; ele conţin un nucleu generativ,
“…fiind prezente la fiecare palier sau etaj al teoretizării cu un rol productiv şi regulativ, de
construcţie şi întemeiere a întregului complex epistemic; ele oferă patternurile generale ale
teoretizării, modelul intern de evoluţie, de elaborare conceptuală subiacent tuturor
constructelor, lagilor şi ipotezelor, modelelor sau reprezentărilor, unificând intern întreaga
constelaţie teoretică (subl. ns.)…teoria structurală defineşte acel principiu intern de
construcţie (Bauplan) al întregului complex conceptual-teoretic” 75 .
Faţă de ontologiile celebre ale secolului XX, diferenţa abordării structuralfenomenologice,
care o particularizează pe întreaga sa întindere, este opţiunea în orizontul
cunoaşterii. Dacă ele construiesc în consens cu ştiinţa existentă, faţă de aria unei lumi
cunoscute (într-o anumită măsură, evident), filosofia structural-fenomenologică plonjează în
necunoscut, acolo unde ştiinţa actuală cea mai elaborată ezită încă să se pronunţe. Fără a nega
în vreun fel meritele acestei ştiinţe (ba, încă, subliniindu-le), filosofia şi ontologia structurafenomenologică
îşi propune mai mult: deschiderea, prin ipoteze metafizice, a unor noi
posibile căi de urmat de către ştiinţa viitorului. M. Drăgănescu afirmă explicit că filosofia şi
ontologia pe care o edifică “recunoaşte şi se bazează pe ştiinţa contemporană”, ce nu este nici
un moment negată ca importanţă sau valoare 76 . După cum foarte bine observa C. Noica,
“…de la început trebuie acceptat termenul de “ortofizică” nu drept altă fizică, ci drept una “la
nivel mai adânc decât cel cuantic” (de fapt, ar fi vorba de o disciplină filosofică preocupată de
posibilitatea unei viitoare ştiinţe noi, structural-fenomenologice, care să investigheze
realitatea la nivelul sub- sau infra-cuantic – n.n.), ca şi termenul de “informaterie” pentru un
ingredient originar al lucrurilor care, în profunzime, structurează o materie amorfă, numită de
autor “lumatie”, şi duce în acelaşi timp la “ortosens” în existenţa originară” 77 .
Se ajunge astfel la o altă întrebare legată de desfăşurarea demersului ontologic, în
intenţia reconstrucţiei sistematice: de la ce nivel de profunzime al existenţei poate fi el
declanşat, încât să ofere un model satisfăcător, un răspuns “constructiv” la problema
posibilităţii raţionale a ontologiei? Prin analogie cu intenţia operei lui Riemann, s-a propus o
tentativă “…de a “construi” obiectul cercetării, de a defini conceptul “existenţei ca totalitate”
pornind de la un “nivel fundamental” al fiinţării (în sens metodologic – n.n.)…adică
“suficient de profund” pentru a ne releva însăşi “logica întregului”, modul corelării şi
generării reciproce a nivelurilor realului, structurile generatoare independente de nivel.
Trecem astfel constructiv de la experienţe locale, de la un orizont determinat al realului la
105