INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

analogie de concepte, ci o corespondenţă cu un sens mai adânc: regândirea la nivelul ştiinţei şi
filosofiei contemporane a sintezei structurante stabilite de filosoful grec antic, integrând firesc
acesteia conceptul de informaţie.
Încercarea interpretării de către monismul materialist (cu subclasa materialism
informaţional) a unei filosofii particulare de genul aristotelismului, întâlneşte dificultăţi
majore, rezultate din însuşirile acesteia din urmă: ontologie şi filosofie dualistă, cu puternice
înclinări spre idealism. La Aristotel nu se poate vorbi de o prioritate ontică (sau ontologică) a
materiei, formei sau privaţiei de formă, ci, eventual, de o anterioritate logică; nici materia,
nici forma, principii fiind, nu se pot afla într-o relaţie de anterioritate sau posterioritate din
punct de vedere ontologic. Dimpotrivă, presupoziţia fundamentală a monismului materialist
este prioritatea ontico-ontologică a materiei faţă de conştiinţă, spiritualitate, idealitate
etc. Materia are în această concepţie un caracter ontico-ontologic prim, nederivat,
conştiinţa fiind ulterioară în ordinea apariţiei în sânul existenţei. Dualismul aristotelic (am
putea admite chiar un pluralism, dacă includem şi privaţia de formă alături de materie şi
formă) postulează cumva un paralelism al principiilor, o ipostaziere: interacţiunea lor are un
caracter oarecum forţat, chiar dacă este prezentată ca naturală. Principiile ca principii sunt
constitutive existenţei, dar relaţiile dintre ele necesită un examen atent, opţiunea spre
monism, dualism sau pluralism fiind relativă la presupoziţiile unei concepţii filosofice.
Apoi, categoriile şi principiile ontologice fundamentale ale existenţei în viziunea autorului
modelului ontologic ortofizic (lumatia şi informateria) sunt delimitabile semantic şi
epistemologic de conceptele aristotelice (materia şi forma), care deschid mai degrabă calea
unui dualism ontologic şi metodologic
Privitor la conceperea naturii şi structurii existenţei, autorul român consideră
îndreptăţită afirmaţia că la ora actuală informaţia revendică rolul de “liant” al lumii reale:
“Astăzi însă ceea ce dă structură, deducând acest lucru în cadrul conceptului inelului lumii
materiale, este informaţia. Forma lui Aristotel este informaţia profundă…De aceea, noţiunea
de informaţie ca informaţie profundă este o noţiune extrem de generală, aproape la
egalitate cu noţiunea de materie (subl. ns.)…fără informaţie nu putem concepe materia, atât
cea profundă, cât şi cea a substanţelor, ca să nu mai vorbim de conştiinţă. Se poate spune că
fără informaţie nu mai putem concepe dialectica materiei” 9 .
M. Drăgănescu iniţiază o apropiere sui-generis între filosofia lui Stagiritului şi
conceptul de informaţie, într-un paragraf sub întrebarea retorică “Ce s-ar fi întâmplat dacă
29