INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

necuplării lui la lumatie…Întrucât organismul viu se manifestă în spaţiul uzual tridimensional,
iar viul ar trebui să înceapă într-o “moleculă” vie şi încă de o formă tridimensională
complicată, ortobiontul trebuie să posede ortosensul spaţial uzual exact ca o cuantă de spaţiu
sau ca orice particulă elementară. Numai astfel se poate aşeza în spaţiul uzual şi poate să
acţioneze ca introdeschidere pentru organismul viu din spaţiu. Dar el poate conţine şi alte
ortosensuri spaţiale care să-i confere prezenţa şi în alte spaţii ortoexistenţiale, subiacente
spaţiului uzual…Menţinerea ortosensurilor topologice ale ortobiontului în condiţiile în care
ştim că el nu este cuplat la lumatie în mod direct poate fi pusă pe seama unui ortosens care
conferă exact această proprietate. Aceasta trebuie să fie o proprietate a unui ortosens biontic,
un ortosens specific ortobiontului” 48 .
Viul constituie acea zonă privilegiată din existenţă în care se realizează cuplajul dintre
spaţio-temporalitatea macroscopică şi informateria din ortoexistenţă; e segmentul de legătură
între marile domenii ale existenţei. Din momentul apariţiei conştiinţei şi inteligenţei viul
începe să intuiască şi să conştientizeze treptat locul şi rolul său în lume, de la primele
reprezentări naïve la modelele ştiinţifice şi filosofice. În ultimă analiză, procesele
fenomenologice de sens oferă posibilitatea cunoaşterii şi înţelegerii lumii în care trăim, fiind
sursa ulrimă a informaţiei.
Asemănător ştiinţei structurale, filosofia structural-fenomenologică relaţionează fizica
şi biologia în cercetarea viului. Investigarea biologicului prin analogie cu fizicul a dus ştiinţa
structurală la întrebarea acută: există, oare, un element “ultim” al vieţii în natură? – corelativ
unei alte întrebări importante: există o particulă elementară (“ultimă”) în univers? Numai că,
spre deosebire de paradigma structurală, care procedează în final printr-un gen de
reducţionism al biologicului la fizic, ortofizica subliniază că “…biologicul este un fizic mai
puţin obişnuit, ancorat în două straturi ontice…un fizic în care procesele informaţionale se
manifestă direct, din plin. Biologicul este fizicul informaţional introdeschis în informaterie.
Biologicul este fizicul viu” 49 . Ajungem astfel la reducţionism “în sensul bun al cuvântului”,
care antrenează fizica şi biologia la sursele primordiale ale materiei. Este amendată ideea
posibilităţii pătrunderii pe cale structurală la nesfârşit în profunzimile existenţei (cu şanse
îndoielnice, discutabile).
Un aspect foarte important al universului biologic privit din perspectiva structuralfenomenologică
este acela al posibilităţii testării ipotezei ortoexistenţei, apreciată de M.
Drăgănescu ca realizabilă cu deosebire (şi, probabil, în exclusivitate) în domeniul materiei vii.
88