INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

aprecierea unei concepţii, mai ales când, în epoci de conjunctură, gânditorii sunt obligaţi să
aleagă denumiri agreate sau, în orice caz, cât mai puţin suspectate de regimul politic dominant
(în acest sens, Mihai Drăgănescu a insistat după 1989, arătând că noţiunea “Inelul lumii
materiale” ar trebui înlocuită cu cea de “Modelul inelului existenţei”: “…dacă înlocuiţi
cuvintele lumea materială cu noţiunea de existenţă şi eliminaţi sintagma “materialism
dialectic şi istoric” sau numai cuvintele “dialectic şi istoric” de lângă materialism, precum şi
câteva citate obligatorii într-o anumită perioadă, totul, cu uşurinţă, se limpezeşte…”) 18 .
Dezavantajul demersurilor respective este acela că, în pofida bunelor lor intenţii,
dimensiunile reduse nu le-au permis să ia în considerare substanţial caractersisticile
întregului acestui model ontologic şi filosofic, prezentate aproape invariabil la modul
schematic, “telegrafic”, din motive de economie a textului. Astfel încât, la finele anului 1989,
unul din recenzenţii lucrărilor filosofice ale lui Mihai Drăgănescu remarca lipsa unor
“intervenţii clarificatoare”, dezbateri, atitudini critice etc. 19 , în sensul anvergurii şi
profunzimii dorite. Ceea ce avea darul să stârnească curiozitate, chiar nedumerire, pentru
exegetul lucrărilor filosofice drăgănesciene, era lipsa ecoului de substanţă, concretizat în cărţi,
studii, lucrări de întindere pe marginea ideilor modelului ontologic ortofizic, aceasta cu atât
mai mult cu cât gânditorul în discuţie însuşi îndemnase explicit la reflecţii analitic-critice pe
marginea cugetărilor sale. Oricum, dezbaterile critice, chiar polemice, aveau să sosească nu
peste multă vreme, dar de o manieră la care puţini s-ar fi aşteptat.
Orice regulă îşi are, însă, excepţiile ei. Şi aici excepţia s-a numit Constantin Noica.
Într-un articol din 1986 (O operă ce s-ar putea înscrie în veac) 20 , reprezentând varianta
uşor modificată a referatului din 1984 pledând în favoarea publicării Ortofizicii 21 , el
surprinde ca nimeni altul cu stilul său inimitabil tocmai determinaţiile fundamentale ale
filosofiei structural-fenomenologice, în închegarea lor ca ansamblu sau totalitate. “S-ar putea
crede – scrie el – că, stăpânind evantaiul ştiinţelor contemporane, autorul face operă de
enciclopedism filosofic, nu o sinteză filosofică propriu-zisă. Dar tocmai în aceasta constă
adevărata noutate a lucrării de faţă, în faptul că acoperă ştiinţele fundamentale sub puterea
unificatoare a unei autentice idei filosofice. Încercarea ar putea fi privită, chiar, ca un model
pentru viziunile filosofice viitoare…Dar ideea filosofică a lucrării nu se reduce la afirmarea
universalităţii proceselor informaţionale, o afirmare la care putea ajunge, cu un minimum de
cutezanţă, orice informatician filosof. Excepţional de adânc, poate şi de fecund pentru
gândirea şi cercetarea altor oameni de ştiinţă, ni se pare dublul aspect al ideii filosofice puse
15