INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

- “conştiinţa-de-sine” + afiirea = conştienţa;
- conştiinţa = proprietate informaţională
Conştienţa ţine de fenomenul uman individual, de componenta neautomată a
omului, în timp ce conştiinţa aparţine automatului din om, fiind determinată hotărâtor de
relaţiile sociale (interumane). Distincţia conştiinţă – conştienţă se sprijină pe câteva dihotomii
(viu-neviu, natural-artificial, creier-calculator). De exemplu, computerul ar putea avea
conştiinţă, dar nu şi conştienţă.
Fenomenul afiirii este situat la originea tensiunii filosofice şi sentimentului cosmic,
ca forme de resimţire a lumii de către fiinţa umană. Din acest motiv, importanţa lui este
excepţională. Experimentul afiirii, care surprinde legătura dintre fizic şi psihic (realitatea
fizică şi reflectarea ei în conştiinţă), are o finalitate îndepărtată: ca fenomen obiectiv şi stare
de esenţă a omului (conştienţă + cunoaştere), afiirea conduce spre zona de dincolo de materia
fizică, spirit şi idee. Nu este exclusă, arată M. Drăgănescu, existenţa unei unde speciale,
apărute pe suportul material al creierului, care să conţină afiirea ca fenomen natural; o
asemenea undă nefiind încă pusă în evidenţă în mod ştiinţific riguros).
În legătură cu experimentul afiirii apar mai multe probleme dificile. Una dintre ele:
dacă, în principiu, o trăire afectiv neutră (substanţa afiirii) este posibilă; o alta: dacă se pot
stabili anumite repere sau modalităţi de control ale desfăşurării acestui experiment, în
scopul validării lui intersubiective.
Pentru declanşarea fenomenului afiirii este suficientă, ni se spune, contemplarea
realităţii, abstracţie făcând de exigenţele raţiunii. Dar pentru cât timp s-ar putea reuşi acest
lucru? Spre exemplu, observând o turmă de oi pe un deal sau un munte, orice individ îşi pune
după un anumit timp întrebări de genul: câte oi sunt în turmă?; ale cui sunt (cui aparţin) ele?;
unde îşi au sălaşul? ş.a.m.d. Or, asemenea întrebări curmă procesul afiirii, pentru a activa
demersul raţionalităţii cognitive specific conştiinţei. Nu se precizează dacă durata este factor
de control al experimentului afiirii. Reuşita generării stării de afiire poate dura câteva
secunde, un minut sau mai multe; oricum, un interval de timp variabil, dependent de
particularităţile psihice ale observatorului. De asemenea, este discutabil dacă sesizarea
fenomenului afiirii reprezintă rezultatul unei stări psihologice autonome sau al uneia induse.
Ni se spune că afiirea ar fi sesizabilă doar pe plan individual, prin procese presupuse absolut
elementare. Dar, fiind vorba de o trăire individuală în faţa realităţii, este probabil că fiecare
subiect va avea trăirile sale proprii, unice, acestea neputând fi uniformizate la scară statistică.
63