INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

spaţiile topologice create de unul din ortosensurile topologice în raport cu ortosensuri de
mişcare cum ar putea fi chiar cele care se reflectă, de exemplu, prin diferitele sarcini pe care
mecanica cuantică a fost obligată să le introducă în raport cu realitatea
experimentală…sarcinile, de toate tipurile nu ar fi atunci altceva decât o reflectare a unei
categorii de ortosensuri de mişcare…De fapt, “spaţiul intern” din fizică reflectă, după
părerea noastră, o gamă de ortosensuri topologice care se asociază unor ortosensuri de
mişcare” 30 .
Cum se ajunge la ideea de ortosens? Urmărind relaţia continuu-discontinuu în
structurarea realităţii fizice observabile, de la macrosisteme la microsisteme, continuul
general se divide în obiecte fizice, care reprezintă discontinuităţi discontinue, până la
nivelul particulei elementare, care este o discontinuitate continuă. Punctul de vedere al
filosofiei structural-fenomenologice ortofizice intervine în acest moment, considerând
particula elementară ca un cuplaj de materie nestructurată cu informaterie, fluctuată
fenomenologic de către familiile de ortosensuri. Realitatea fizică se detaliază pe câteva
niveluri fundamentale:
- continuitatea discontinuă (cosmosul);
- discontinuităţi discontinue (universul şi toate obiectele “succesive” din univers, până la
particula elementară;
- discontinuităţi continue (particula elementară) 31
Toate aceste categorii, reunite într-o viziune sintetică asupra existenţei-univers, sunt
posibile datorită efortului cognitiv al inteligenţei umane anticipatoare. M. Drăgănescu oferă
un tablou mai sugestiv şi convingător despre realitatea fizică privită din unghi filosofic decât
teoriile anterioare, integrând de o manieră inedită observatorul în această realitate. Datorită
acestuia, lumea se prezintă – într-o primă şi ultimă analiză - ca o mulţime de obiecte fizice,
rezultat al capacităţii sale unice de a sesiza şi continuul şi discontinuul, de a continuifica şi
discontinuifica realitatea fizică prin raportarea la sine, la corpul propriu ca obiect fizic
(neuzual, de la un punct încolo).
Clasificarea oferită de autorul ortofizicii pentru ortosensuri se prezintă astfel:
- ortosensul primordial “a exista”, cu componentele “în sine”, “din sine” şi “întru sine”;
- ortosensuri fundamentale secundare (derivate) topologice;
- ortosensuri fundamentale secundare (derivate) de mişcare; de diviziune, de cuplaredecuplare,
de interacţiune, de integrare în organisme vii;
76