INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

2.4. Spre o critică a raţiunii structurale
Deosebirea fundamentală între ontologia structurală (care porneşte de la teoriile
abstracte – “nuclee” generative ale ştiinţei contemporane) şi ontologia structuralfenomenologică
rezidă – aşa cum s-a putut constata - în identificarea nivelului de profunzime
considerat relevant pentru regândirea „ştiinţei despre fiinţă“. Opţiunea metodologică faţă de
unul sau altul dintre nivelurile sau palierele onticului duce la moduri diferite, chiar
ireconciliabile, de a vedea şi teoretiza realitatea. Încercările de reconstrucţie a ontologiei
plecând de la “nivelul fundamental” al ştiinţei structurale intenţionează formularea unui
răspuns la întrebarea: “…prin ce distingem în ierarhia infinită a orizonturilor lumii, acel nivel
“suficient de profund” pentru a fi, în sens ontologic, fundamental, mediul întemeierii, toposul
nemijlocit al acţiunii constantelor fiinţei şi devenirii, al manifestării structurii logice a
lumii? 123 , identificându-l în teorii cum sunt logica abstractă, teoria generală a modelelor,
mecanica cuantică abstractă, teoria evoluţiei şi gramatica universală. “El reprezintă acel nivel
“suficient de profund” al analizei ştiinţei pentru a ne permite descifrarea “programului”
marilor constelaţii conceptual-teoretice specifice cunoaşterii actuale, înţelegerea
coordonatelor generale ale construcţiei cunoaşterii, edificării ei îndrumate şi asigurate
metodologic, strategiei gândirii ştiinţifice…Un asemenea nivel va fi unul cu un grad înalt de
complexitate şi organizare, el-însuşi multi-nivelar, conţinând mai multe paliere de organizare
structurală a lumii cu relaţia lor de ordine, cu “trecerea” şi depăşirea lor în totalitatea
înglobantă; nu un nivel de agregare, ci de organizare a unor multiple ordini naturale” 124 .
Configurarea tuturor determinaţiilor realului gândit ar avea consecinţa constituirii
unei critici a raţiunii structurale, având în centrul său obiectivul redefinirii categoriilor
metafizicii referitoare la operaţionalitate, constructivism şi generativitatea raţionalităţii
ştiinţifice, depăşind nivelul ipoteticului sau al inductivului („clasice“), care să contribuie
hotărâtor la elaborarea unui nou model ontologic, a unei noi abordări a problemei sensului
Fiinţei, a ordinii interioare şi temeiului existenţei ca totalitate. Sintagma „critica raţiunii
structurale“ este înţeleasă în cadrul proiectului ontologiei structural-generative drept critică pe
care acest tip de raţiune şi raţionalitate o desfăşoară asupra modalităţilor tradiţionale de
construcţie ontologică şi metafizică, respectiv „reconstrucţia“ marilor teorii abstracte din
ştiinţa contemporană, astfel încât să se ajungă la un nou model ontologic şi, prin multiple
medieri, la o nouă ontologie propriu-zisă. “…problema care se pune este de a vedea dacă
123