INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

structurală”, “principiu structural”, “ontologie structurală” etc. De exemplu, “…teoriile
structurale au, în primul rând, rolul de a dezvălui legile structurale ale unui vast domeniu al
existenţei, patternurile ce determină posibilitatea fiinţării, condiţiile de posibilitate,
principiul ei generativ (subl. ns.), iar, pe această bază, de a constitui temeiul de construcţie a
unei multitudini de “descrieri ale realului” şi de a le organiza într-o reţea unitară şi
consistentă” 82 . Sau, expresia “ştiinţă structurală” este menită “…a indica o direcţie, o
tendinţă dominantă a stilului actual al construcţiei ştiinţei, valoarea paradigmatică a teoriilor
structurale în cadrul întregii ştiinţe actuale…nucleele generative, matricele de teoretizare ale
programelor de cercetare, teoriile abstracte de natură structurală, acestea constituie, azi,
temeiul principal al reconstrucţiei ontologice. În ele se cristalizează noul mod de gândire,
structural-generativ, pe care se bazează extinderea constructivă a ştiinţei la nivel
ontologic” 83 . Fără a ignora eminenta importanţă, semnificaţia şi valoarea ştiinţei structurale,
creatoare de teorii “super-abstracte”, apte a remodela ontologia ca discurs despre existenţa ca
totalitate, filosofia structural-fenomenologică ortofizică dezvăluie şi critică limitele de
principiu ale acesteia, asumându-şi deschis, la rândul ei, riscurile criticii.
Un prim element vulnerabil al ştiinţei structurale şi, implicit, al teoriilor structurale,
este insuficienta considerare a informaţiei ca factor ontologic fundamental. De aici
impasul explicativ al ştiinţei contemporane (relaţia fizic-psihic, continuu-discontinuu,
microparticule-univers ş.a.) 84 . Depăşirea lui nu pare realizabilă în interiorul ştiinţei “pur”
structurale (deşi nici ideea unor progrese notabile, neaşteptate, nu poate fi cu totul exclusă).
Cu toate că, arată autorul filosofiei structural-fenomenologice ortofizice, trebuie rezistat
psihologic tentaţiei de a se explica totul pe cale fenomenologică – în ultimă instanţă, un
panaceu speculativ autoînşelător -, marea înnoire a ştiinţei viitorului nu va putea fi realizată
decât prin înglobarea ideii de informaţie ca factor ontologic fundamental şi universal, care
să facă înteligibilă şi acceptabilă autoconsistenţa lumii, a existenţei. Realizările ştiinţei actuale
implică o ontologie a informaţiei “de suprafaţă” prin reducerea, în ultimă analiză, a
rezultatelor explicative la dimensiunea logico-matematică, formală, calculatorie. Dar, de unde
apare, totuşi, creaţia (altfel spus, neformalul, imprevizibilul, noul)? Cea mai mare virtute a
acestei ştiinţe devine şi cea mai mare limită a ei.
Termenul de “structural” implică şi un alt sens, poate nu numai sau nu neapărat cel de
extindere maximă a structuralismului ca “realitate empirică”, dar, în orice caz, anumite
presupoziţii filosofice asupra ideilor de sistem, structură, structurare, structuralitate ş.a.,
107