INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

adevăr, sentiment cosmic şi binegândire pentru a deveni conştient de tendinţele universului (I)
şi devenirii istorice (II) şi a acţiona în conformitate cu acestea 45
În evoluţia universală, determinismul şi nedeterminismul sunt, la rândul lor,
complementare: “Tendinţa cosmică a universului este o tendinţă existenţială generală în care
acţionează legi deterministe (stricte şi probabiliste) şi legităţi tendenţiale” 46 . Evoluţia
biologică, cea informaţională şi cea creatoare sunt, în esenţa lor, tendenţiale. Nu se
postulează, însă, indeterminismul, ci se arată că “În univers, determinismul şi
nedeterminismul coexistă, ambele ascultă de legităţile generale ale devenirii şi deci de
cauzalitate” 47 . Pe de altă parte, ortosensurile apar într-un mod nedeterminist, cvasi-acauzal,
cel puţin dacă privim lucrurile din punctul de vedere al ştiinţei structurale.
Cea mai evidentă consecinţă a tendinţelor devenirii la nivelul fiinţei umane este
perfectibilitatea omului. Dacă în cadrul strict al ştiinţei moderne şi contemporane omul nu se
distinge prea mult de automat, ortofizica înclină spre o interpretare total diferită: “Respingerea
subiectivă a ideii automatului de către fiinţa noastră ar putea fi înfrântă dacă am avea
certitudinea ştiinţifică a automatului. Dar încă nu o avem şi există motive să bănuim că
mai curând ştiinţa va găsi concepte mai largi decât sistemul şi automatul” 48 . Sistemul,
respectiv automatul, se încadrează în legile deterministe stricte ale universului, exclud
structurile profunde pe care le implică legile tendenţiale ale informateriei. Împotriva
conceperii omului ca automat – cu consecinţa alienării ireversibile a fiinţei sale spirituale –
pledează ideea civilizaţiei socioumane şi a societăţii antientropice. Dacă omul nu este numai
sistem, ci şi arhem (are introdeschidere spre profunzimi), el nu poate fi numai automat, după
cum automatul, oricât de perfect, nu poate fi om.
Al şaptelea enunţ condensează principiul universal al interacţiunilor ortomaterialfenomenologice
şi structural-fenomenologice, sau, mai simplu, principiul universalităţii
interacţiunii dintre materie şi informaterie (VII). El a fost introdus în setul principiilor
ştiinţei structural-fenomenologice după formularea celorlalte, ulterior analizei întreprinse de
M. Drăgănescu asupra contribuţiei lui I.H. Rădulescu la dezvoltarea filosofiei româneşti. “De
fapt Ion Heliade Rădulescu, independent de forma în care şi-o reprezintă, formulează un
principiu ontologic fundamental şi anume al interacţiunii dintre Spirit heliadesc, pe de o parte,
şi Materie (materia profundă – n.n.), respectiv materie (materia din univers, substanţială –
n.n.), pe de altă parte” 49 . Acest principiu permite explicarea relaţiei lumii structurale cu
162