INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

- univers relativ antientropic – cu organisme vii;
- univers antientropic limitat – cu organisme vii care reuşesc realizarea unor efecte
antientropice ortotehnologice;
- univers antientropic – cu organisme vii care ar reuşi să menţină o anumită refacere
antientropică a întregului univers;
- univers cu final antientropic – cu organisme vii, care să dea naştere unui nou univers;
b) Ortosensuri de cuplare-decuplare între lumatie şi informaterie; aici viul este o condiţie
necesară şi, în anumite condiţii, suficientă pentru perpetuarea existenţei-univers;
c) Ortosensuri de interacţiune;
d) Ortosensuri de integrare în organisme vii (ortosensuri biontice) 33
Ortosensurile de interacţiune sunt cercetate din perspectiva interacţiunii particulelor
elementare, care ar reflecta interacţiuni ale celulelor ortoexistenţiale. M. Drăgănescu
consideră că nivelul cuarqurilor este suficient de profund pentru a fi identificate aici
ortosensuri de sarcină. Proprietăţile acestora, cum sunt sarcina electrică, numărul barionic,
stranietatea, farmecul şi culoarea, sunt expresii sau reflectări ale unor ortosensuri, “…fără a
încerca, în acest stadiu al unui asemenea model, de a da o explicaţie ştiinţifică riguroasă, ci
numai una filosofic plauzibilă”.
Cercetarea particulelor elementare şi a universului prezintă numeroase conexiuni cu
gândirea filosofică, privitor îndeosebi la aspecte mai puţin elucidate ale cosmologiei
contemporane. O primă mare problemă este cea de ordin conceptual: ce se înţelege prin
conceptele de univers, cosmologie ş.a.?
Noţiunea de univers – centrală cosmologiei zilelor noastre – este una dintre cele mai
controversate, datorită multiplelor conotaţii care acoperă domeniile diferitelor creaţii
spirituale umane (ştiinţă, filosofie, artă, religie). Încercând să-i descopere ambiguităţile,
Bachelard denunţa ideea de univers ca având un rol inhibitiv pentru gândire, fiind antiteza
ideii de obiect şi semnificând o pierdere de structură. Ideea de univers ar fi numai o
transcendenţă de substituire a “vidului” experienţial, contrazicând funcţia activă a gândirii.
Pentru discuţia de faţă, conceptul de univers poate fi determinat printr-o dublă
specificare: noţiune de referinţă a ştiinţei, în ipostaza acesteia de cosmologie a zilelor
noastre. Accepţiuni multiple se acordă cosmologiei, în calitate de disciplină teoretică: ştiinţa
structurii la scară mare a universului (nebuloasele extragalactice, interacţiunea forţelor
cosmice, curbura dinamică a spaţiu-timpului universal etc.); “marea ştiinţă” care intenţionează
78