INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

unei jumătăţi de secol va trebui să recupereze şi să închege domenii întregi anterior neglijate,
chiar ignorate sistematic (filosofia artei, filosofia religiilor, filosofia şi logica juridică,
filosofia istoriei, filosofia socială etc.). “Şi în aceste domenii au lucrat, de multe ori neştiuţi,
savanţi din ştiinţele de bază. Ei chiar au reuşit, sub emblema scientificităţii, să publice lucrări
cu caracter filosofic care ar fi fost interzise sub titulatură filosofică. Aşa a procedat, de
exemplu, acad. Mihai Drăgănescu, reuşind să publice două lucrări de filosofie sistematică,
Profunzimile lumii materiale (1979) şi Ortofizica (1985). Despre ultima, Constantin Noica
zicea că “nu cunoaşte o sinteză filosofică atât de cuprinzătoare şi de impresionantă în cultura
europeană. Este o excepţională reuşită a culturii noastre…” 2 .
Elaborat de Mihai Drăgănescu, savant de mare reputaţie şi om de aleasă cultură
filosofică, modelul ontologic ortofizic este ancorat explicit de autorul său în sfera
materialismului informaţional, cu numeroase referiri la ontologia generală şi filosofia
naturii. Aceste deschideri filosofice originale invocă favorabil date ale ştiinţei zilelor noastre,
idei filosofice, fapte de experienţă social-politică, interpretări istorice. “Inelul lumii materiale
urmăreşte un mod unitar de explicare a proceselor fizice, biologice, informaţionale, mentale şi
psihologice printr-un model filosofic…Inelul lumii materiale (ILM) este şi un model al
unităţii materiale a lumii…” scrie M. Drăgănescu, explicând importanţa unuia dintre
conceptele de bază ale modelului ontologic ortofizic 3 .
Detaliate pe parcursul unui interval temporal de circa 20 ani (considerând începutul
emiterii lor în anii 1972-1975), ideile acestui model ontologic structural-fenomenologic s-au
concentrat asupra desfăşurării unui amplu proiect filosofic (cu toate că, înainte de 1990,
îmbrăcat, din raţiuni ideologice, în haina “scientificităţii”), după cum urmează:
- schiţarea şi, ulterior, consolidarea unei ontologii originale (pe care am denumi-o “ontologia
structural-fenomenologică” sau “ontologia ortoexistenţei”), prin intermediul lucrărilor
Profunzimile lumii materiale şi Ortofizica;
- identificarea principiilor filosofice ale unei viitoare ştiinţe structural-fenomenologice,
obiectul volumelor Informaţia materiei (1990), Eseuri (1993), L’universalité ontologique
de l’information (1996) şi Cariatidele gândului (1996);
- crearea unei teorii structural-fenomenologice a spiritului, demers inaugurat de volumul
Eseuri, reluat în Cariatidele gândului şi care “rămâne un obiectiv de atins în restul vieţii
autorului”
3