INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

82. Vezi I. Pârvu, op.cit., p. 49
83. Ibidem, p. 23, 26
84. M. Drăgănescu, Impasul structural al ştiinţei, conferinţă susţinută la Universitatea
“Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, 18 noiembrie 1996. Aşa-numita “metodă a recunoaşterii
structural-fenomenologice” are următoarele etape:
1) Se stabileşte că ştiinţa structurală se află într-un impas privind explicarea unui proces sau
fenomen (de exemplu, problema particulelor “elementare”, începutul/originea şi sfârşitul
universului fizic);
2) Se încearcă identificarea unei teorii structurale care ar putea explica procesul sau
fenomenul respectiv, cu următoarele situaţii/cazuri:
- dacă nu este identificată nici o astfel de teorie (prin listare inductivă), atunci impasul este
complet;
- dacă se demonstrează că nu există nici o teorie structurală care să furnizeze o explicaţie
satisfăcătoare (prin asertare deductivă), atunci impasul este absolut;
3) Pe baza introspecţiei procesului mental se sugerează un anumit gen de experiment, graţie
căruia să poată fi recunoscut un proces fenomenologic (incomensurabil în paradigma ştiinţei
structurale), de natură a explica satisfăcător fenomenul sau procesul amintit;
4) O atare recunoaştere trebuie să satisfacă criteriul de “falsificabilitate structurală” (specie
a criteriului falsificabilităţii, enunţat de K. Popper). Dacă se reuşeşte acest lucru, atunci
procesul fenomenologic respectiv are o existenţă reală, aparţine realităţii fizice şi este
explicabil în SP (domeniul structural-fenomenologic), rămânând de stabilit dacă şi în ce
condiţii o eventuală altă teorie exclusiv structurală l-ar putea integra explicativ. (Vezi, în
acest sens, M. Drăgănescu, The Method of the Structural-Phenomenological Recognition,
p. 3-4; I. Isac, Relaţia dintre fizica structurală şi fizica structural-fenomenologică, p.
168).
85. Vezi I. Pârvu, op.cit., p. 128
86. Ibidem, p. 33
87. Vezi A. Maga, op.cit., p. 235
88. Ibidem, p. 242
89. “Modalitatea “inductivă” a construcţiei ontologice este, totuşi, limitată, “rezervată” în
afirmarea trecerii de la “totalitatea realităţii” la “realitatea ca totalitate”. Prelungirea fără
“soluţie de continuitate” a demersului ipotetico-deductiv al ştiinţei propus de Bunge ca
134