INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

spini şi toţi nucleonii într-un singur multiplet, ceea ce ar însemna anularea distincţiei dintre
simetriile interne şi cele externe. Modelul a înregistrat progrese, dar modalitatea contopirii
celor 2 spini rămâne încă un mister.
Conceptul de sarcină a fost considerat însuşi simbolul fizicii particulelor. Varietăţile
sarcinii sunt: sarcina gravitaţională (masa), sarcina electrică, sarcina de savoare
(caracterul de dublet al protonilor şi neutronilor, neutrinilor şi electronilor) şi sarcina de
culoare a cuarqurilor. Acest concept prezintă câteva note esenţiale:
- sarcina ca “etichetă” a particulelor elementare (sarcini “externe” legate de spaţiu-timp şi
sarcini “interne” – electrică, de savoare şi culoare);
- sarcina ca măsură a forţei (forţa de etalonare – proporţională cu produsul sarcinilor purtate
de particulele între care se produce interacţiunea; asocierea forţei slabe cu sarcinile de
savoare, iar a celei tari cu sarcinile de cunoare);
- sarcina ca mijloc de unificare a forţelor fundamentale (dacă toate forţele sunt de
etalonare, unificarea se obţine prin simetrizarea sarcinilor care se conservă)
Teoria câmpurilor de etalonare identifică particulele elementare cu reprezentări ale unor
operatori de sarcină ce corespund masei gravitaţionale, sarcinii electrice, spinului, savorii,
culorii etc. şi consideră forţele fundamentale ca forţe de atracţie şi de respingere între aceleaşi
sarcini 29 .
După toate aceste căutări rămâne de găsit entitatea unică, compusă din diferite
sarcini, care se pot transforma una în alta – idealul unificării forţelor fundamentale, imaginat
de A. Einstein ca formă geometrică a spaţiului şi timpului (curbura). Aici intervine ipoteza
ortosensului (ortosensurilor), aptă a unifica disparităţile sau neconcordanţele fizicii cuantice
cu teoria relativităţii: “…o serie de proprietăţi ale particulelor elementare nu pot fi explicate
decât ca ortosensuri în ultimă instanţă…nu se poate din punct de vedere fizic să nu existe o
structură internă, dar nici nu se poate, tot din punct de vedere fizic, să desfacem la infinit
particule din particule. Singura soluţie este aceea a unei structuri interne de un tip deosebit, în
care ortosensurile interne ale unei particule sunt de fapt elemente constitutive ale unei
informaţii profunde pe care particula o poartă…Ceea ce se cunoaşte experimental sunt
interacţiunile particulelor elementare care se supun unor legi de conservare legate de
simetriile spaţiului şi timpului şi de simetriile unui spaţiu intern pe care fizica a fost obligată
să-l introducă pentru a ordona teoretic înseşi particulele şi cadrul de desfăşurare a
interacţiunilor…În lumina modelului ILM, un asemenea spaţiu intern sugerează unul din
75