INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

“După cum am constatat, mintea omului în activitatea ei de cunoaştere caută adevărul.
Aceasta este o proprietate fundamentală a ei chiar dacă acest adevăr nu este utilizat sau
este ascuns (fiind indezirabil social – n.n.). În acţiune, omul poate să nu se ghideze după
adevăr, iar în creaţie el se consideră liber a propune adevăruri posibile. Căutarea adevărului şi
deviaţia omului de la adevăr merg mână în mână (în sensul că omul poate şi trebuie uneori
să facă abstracţie de adevărurile cunoscute, pentru ca acestea să nu se transforme în cătuşe
constrângătoare – n.n.)…între adevăr şi creaţie, trebuie să recunoaştem ponderea mai mare a
adevărului. Funcţionarea conştientă a minţii umane nu începe cu creaţie, ci cu experimentul
conştienţei-de-sine care este şi un experiment al adevărului. Totuşi, omul nu se poate mulţumi
numai cu adevărul, cu cunoaşterea a ceea ce există, ci, ca şi materia profundă, devenită parte a
omului, a corpului său, va avea tendinţa generării din nou, a creaţiei” 15 .
Fiindcă include creaţia, procesul cunoaşterii în viziunea filosofiei structuralfenomenologice
este ghidat de o dialectică sui-generis: căutarea adevărului presupune o
activitate creatoare, iar creaţiile succesive instaurează noi adevăruri condensate în sisteme
cognitive mereu mai închegate, fără a se ajunge, totuşi, vreodată, la un punct terminus.
“Deviaţia de la adevăr” poate fi înţeleasă sau ca o îndepărtare a omului de adevăr prin proprie
voinţă din cauza unor prejudecăţi, ori datorită unor presiuni sociale de natură politicoideologică,
religioasă etc., sau ca un act deliberat în care adevărul nu este contestat, ci numai
pus temporar “între paranteze” pentru a netezi drumul spre creaţie, cu rezultatul descoperirii
de noi adevăruri.
Prin experimentul afiirii şi al adevărului mintea umană experimentează simultan şi
primordial atât adevărul cât şi criteriul adevărului. În legătură cu criteriile adevărului se
afirmă că: “Principiul corespondenţei, fără a ţine cont în mod explicit de mintea omului,
este un postulat care se verifică în practica ştiinţei; dacă însă se ţine cont de funcţionarea
minţii umane el este o consecinţă a acestei funcţionări. Toate celelalte criterii ale adevărului
rămân atunci subordonate principiului corespondenţei” 16 . Dar dacă, indiscutabil, principiul
sau criteriul corespondenţei este esenţial şi inalienabil, se pune întrebarea asupra
minimalizării celorlalte criterii (de exemplu, criteriul coerenţei sau criteriul utilităţii).
Probabil, în cazul adevărului ştiinţific, teoria coerenţei ar putea fi redusă la teoria
corespondenţei pentru situaţia testării unui program informatic, de pildă 17 . Ar rămâne, însă,
valabilă afirmaţia de mai sus şi pentru adevărul moral, economic sau juridic? Sau, judecând în
perspectiva viitoarelor dispozitive ortotehnologice care vor permite accesul în profunzimile
146