INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

construcţiei filosofice ortofizice) desprind din context elemente pe care ulterior le
supraestimează.
Oricum, etichetarea într-un fel sau altul a acestei filosofii se arată a fi lipsită de sens; la
fel judecarea ei nereflexivă. Totuşi, denumirile spun ceva, dacă nu atât despre filosofia în
cauză, atunci despre mentalitatea celor care le-au emis, natura relaţiilor intelectuale şi
atmosfera culturală a unor anumite perioade istorice. Conştientizarea acestor surse de eroare
ar fi extrem de benefică, în special pentru climatul reaşezării valorilor în ţara noastră după
decembrie 1989 (evident, explorarea acestei tendinţe depăşeşte cadrul prezentei abordări).
Prin spiritul propriu, care depăşeşte şi contrazice cadre formal-rigide de gândire graţie
unui ferment intelectual viu, al noului, al căutării de răspunsuri inedite, filosofia structuralfenomenologică
impune dezbaterea unui element caracteristic şi definitoriu al gândirii
contemporane: componenta metafilosofică – rezultat şi metodă critică de analiză a
premiselor formale ale filosofării şi rezultatelor reflecţiei sistematice. La o atare concluzie
duce observarea atentă nu numai a filiaţiilor şi premiselor istorico-filosofice ale filosofiei
profunzimilor existenţei (evidenţierea şi critica limitelor materialismului şi idealismului de
factură tradiţională), dar şi a aspectelor ce ţin de actualitatea imediată (critica paradigmei
sistemice, abordarea filosofică a problematicii inteligenţei artificiale, a informaţiei şi
arhitecturii gândirii). Apoi, se continuă o tradiţie a metafizicii în filosofia universală şi
românească, prin reconsiderarea rolului speculaţiei pentru construcţia ontologică. Vom
sublinia că filosofia structural-fenomenologică se apropie foarte mult de ceea ce s-a numit
“ambiţia sistemului”, chiar dacă întrebuinţează uneori şi mijloacele eseisticii şi reflecţiei
existenţiale. Filosofia inelului existenţei utilizează metoda speculativă în scopul transgresării
zonei empirice, direct accesibilă observaţiei şi vieţii curente, a datului ontic. În acest sens,
“speculaţie” semnifică formularea ipotezelor metafizice şi imaginarea posibilităţilor
conceptuale dincolo de experienţa imediată. Genul de metodă speculativă prezent în lucrările
filosofice ale lui M. Drăgănescu se întemeiază pe datele ştiinţei contemporane (sintetizate în
paradigma cunoaşterii structurale), substratul cultural-spiritual şi experienţa social-istorică
a umanităţii contemporane.
Care este locul şi rolul acestei filosofii în peisajul actual al culturii româneşti? Ea
demonstrează nu numai faptul că ştiinţa şi filosofia nu sunt deloc incompatibile, ci, mai mult,
că un om de ştiinţă cu o vastă şi rafinată cultură filosofică poate ajunge la construcţii ideatice
pe care filosofii profesionişti nu le mai pot subestima. Motivul pentru care, uneori, creaţiile
183