INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

5. Adevărul nu este uşor accesibil şi chiar cele mai bune teorii pot să nu fie adevărate, dar
există posibilitatea de a ne apropia de adevăr şi de a face previziuni raţionale asupra
progresului cognitiv;
6. Cea mai bună explicaţie pentru succesul practic al ştiinţei constă în afirmaţia că teoria
ştiinţifică fiind în fapt aproximativ adevărată este raţional să crezi că uzul metodei ştiinţifice
va duce la progresul cognitiv.
Asemenea nuanţări întâlnim şi la M. Bunge, atunci când expune tezele generale ale
realismului critic, re-semnificând sintagma “lucrului în sine”:
1. Există lucruri în sine, adică obiecte a căror existenţă nu depinde de gândirea noastră;
2. Lucrurile în sine sunt cognoscibile, deşi parţial şi prin aproximări succesive mai degrabă
decât exhaustive şi dintr-o dată;
3. Cunoaşterea unui lucru în sine poate fi atinsă unitar, prin corelaţia dintre teorie şi
experiment…;
4. Această cunoaştere (cunoaşterea factuală) este mai curând ipotetică decât apodictică, deci
este corigibilă şi nu finală…;
5. Cunoaşterea unui lucru în sine, departe de a fi directă şi iconică, este indirectă şi
simbolică 4
Probabil că, deocamdată, se poate accepta – aşa cum sugerează autori ca A. Botez – o
conjuncţie de complementaritate între perspectiva modernă şi cea post-modernă, între
paradigma epistemică şi cea postepistemică, ca “expansiune metodologică” a viitorului
ştiinţei. În ce măsură, însă, va contribui fiecare din ele la depăşirea impasului în care se află
ştiinţa actuală, respectiv la depăşirea perioadei de criză a culturii contemporane, este dificil de
apreciat. Apărut ca o reacţie la absolutizările moderne, post-modernismul are unele contribuţii
notabile la resemnificarea demersului ştiinţific şi filosofic din perspectiva limbajului, care
trebuie despărţite de exagerările inerente unui registru foarte larg de interpretări şi convingeri.
Considerăm că, în această ordine de idei, se pot reţine următoarele: este în afara oricărei
discuţii plusul explicativ şi comprehensiv pe care l-au adus în filosofie (cu deosebire în
filosofia ştiinţei) “cotitura lingvistică” şi “cotitura pragmatică”. Logica, filosofia şi
metodologia ştiinţei au fost obligate să considere într-o tot mai mare măsură problemele
genezei teoriilor ştiinţifice, determinările psihologice, sociologice, istorice şi axiologice ale
creaţiilor ştiinţifice. Apelul la componenta pragmatică a limbajului s-a vădit, de asemenea, o
necesitate, dincolo de sintacticul şi semanticul pur. Dar, poate, cea mai importantă concluzie
140