INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

timpul nu sunt form obiective ale existenţei, sunt forme a priori ale cunoaşterii umane”,
contradicţia apărând ca insolubilă în cadrul strict al sistemului kantian
Însă, filosofia kantiană a cunoaşterii a generat şi abordări contemporane pe linia neotranscendentalismului
sau de nuanţe apropiate, unele cu totul remarcabile. De pildă,
fizicianul şi filosoful francez B. d’Espagnat a desfăşurat o amplă polemică împotriva
interpretării standard a Şcolii de la Copenhaga asupra mecanicii cuantice. Argumentele sale
cuprind postulatul realismului fizic (în sensul acordat de Einstein conceptului) şi ideea de
realitate fizică în sensul de obiect al teoriilor fizicii, realitate independentă de observator
şi instrumentele de măsură. În concepţia sa, această interpretare este o “filosofie a
experienţei”, care raportează teoria fizică nu la realitatea toto genere ci la experienţă (adică
la realitatea experimentală). Or, ştiinţa nu este “ansamblul reţetelor care reuşesc
întotdeauna” (P. Valéry), ci efortul descifrării mecanismelor realităţii independente, care stau
la baza reuşitei “reţetei” respective. “Filosofia experienţei” se limitează la descrierea corectă a
datelor de observaţie şi formularea predicţiilor despre observaţii noi, neputând explica
regularităţile realităţii fizice independente de observator.
Pentru facilitarea înţelegerii raţionamentelor sale, d’Espagnat foloseşte câteva
concepte intuitive, cum ar fi cele de “obiectivitate puternică” şi “obiectivitate slabă”, “realism
apropiat” şi “realism îndepărtat”. Obiectivitatea puternică este realizată atunci când teoriile
fizicii nu fac nici o referire esenţială la observatorii umani şi nici la mijloacele de investigaţie
pe care aceştia le utilizează (aici se încadrează criteriul lui Einstein pentru realitatea fizică).
Obiectivitatea slabă implică concluzii valabile pentru orice observator (cazul interpretării
standard). Realismul apropiat descrie elementele realităţii prin noţiuni familiare, iar
realismul îndepărtat – prin noţiuni stranii, neobişnuite. În timp, atât supoziţiile lui Einstein
asupra fundamentelor fizicii cuantice (realismul, inducţia şi separabilitatea), cât şi cele ale
teoriilor locale cu parametri ascunşi, au “căzut” sub aspectul ideii acţiunii din aproape în
aproape (principiul separabilităţii), neputându-se în schimb renunţa, după părerea autorului
francez, la realism şi inducţie. Teoriile cu parametri ascunşi infirmate experimental nu pot
îndeplini postulatul realismului fizic, fiindcă nu-l pot realiza nici pe cel al obiectivităţii
puternice. Ele sunt teorii ale “realului voalat, ascuns, o zonă de realitate care scapă
demersurilor noastre cognitive 16 .
Conceptul de real voalat (care prezintă similitudini cu cel de lucru în sine) nu este
clar explicitat de către d’Espagnat. Acest concept are atât un sens realist epistemologic (zonă
33