INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

2.2.1. Universul fizic
Marile revoluţii ştiinţifice ale timpurilor moderne şi epocii contemporane au
considerat lumea ca univers fizic. Posibila axiomă a acestei ştiinţe ar suna aproximativ astfel:
un univers fizic este complet descriptibil matematic. “Dispunem astăzi de o descriere
matematică la nivel macroscopic a lumii fizice înconjurătoare, extrem de eficientă, care ne-a
permis să desfăşurăm o primă revoluţie industrială...; dispunem, de asemenea, de descrieri
matematice ale lumii fizice la nivel microscopic, mecanica cuantică determinând, în ultimă
instanţă, revoluţia ştiinţifică şi tehnică contemporană care se transformă într-o a doua
revoluţie industrială. Cu toate aceste succese, descrierea fizică, de fapt fizico-matematică,
actuală, se loveşte de dificultăţi atunci când încearcă să privească universul în ansamblul lui,
atât în înţelegerea lui biologică şi informaţională, cât mai ales în ceea ce priveşte originea şi
viitorul universului nostru. La fel de critică devine descrierea universului fizic atunci când ne
punem întrebarea ce se ascunde sub particulele elementare, care este structura lor, ce
conţin ele? Nu este greu de constatat că problemele originii universului fizic şi ale
conţinutului (structurii) particulelor elementare se contopesc într-una singură şi anume: ce se
găseşte în substratul universului nostru? (subl. ns.)” 28 .
Plecând de la dificultăţile cunoscute ale fizicii particulelor elementare, care urmăreşte
realizarea fisiunii nuceului atomic cât mai adânc posibil (fără a avea, însă, vreo certitudine că
există un nivel “ultim”, în sensul “tare” al termenului), filosofia structural-fenomenologică
afirmă ipoteza ortosensurilor ca o posibilă continuare, completare şi reconsiderare a
limitelor descrierii structuraliste, fizico-matematice a lumii.
Infirmarea experimentală a inegalităţilor lui Bell şi impunerea principiului
nonseparabilităţii (potrivit căruia, dacă 2 sisteme fizice s-au aflat la un moment dat în
interacţiune, ele continuă să interacţioneze şi după separare) implică posibilitatea existenţei
unor particule care se deplasează cu o viteză superioară vitezei luminii în vid. Asemenea
particule au fost denumite “tahioni”, nefiind încă descoperite experimental. Unii fizicieni, ca
E.C. Sudarshan, au susţinut necesitatea elaborării metarelativităţii (prin extinderea teoriei
speciale a relativităţii pentru particule cu masă de repaus imaginară), în scopul explicării
existenţei tahionilor, astfel încât fără ca teoria clasică a relativităţii să fie contrazisă. Dacă se
va reuşi în tentativa metarelativităţii, şansele de apropiere a programelor de cercetare în fizică
vizând unificarea forţelor fundamentale sunt mari, cu atât mai mult cu cât se consideră că
73