INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

în legătură cu această realitate. Poate că simbolul psihic al afiirii este totuşi o reflectare, dar
confruntarea lui cu realitatea pentru a deduce starea “a şti” nu mai este o reflectare, ci o
construcţie activă a minţii noastre…Dacă raţionalitatea este esenţială pentru ştiinţă, după
cum o dovedeşte întreaga istorie a ştiinţei, experimentul filosofic, mergând la limitele
gândirii raţionale actuale, încercând să pătrundă dincolo de aceste limite, fie pentru a intra în
contact cu fenomene de afiire, fie pentru a interpreta, pe planul gândirii, anumite condiţii ale
funcţionării sistemului nervos prin elemente şi idei noi, fie pentru a imagina, rămâne totuşi
ancorat într-o raţionalitate pe care caută s-o împingă cât mai departe. Experimentul filosofic
se plasează la o limită care se deplasează istoric, pe măsură ce cunoaşterea ştiinţifică a
societăţii umane progresează” 10 .
Ce este, însă, afiirea? Într-o expresie concisă, ea ar fi o formă de trăire neutră din
punct de vedere afectiv, un eveniment primar care generează în mintea noastră procesul
conştiinţei-de-sine. (M. Drăgănescu propune un experiment mental al trăirii contemplative,
abstracte, care pune între paranteze exigenţele raţionalităţii discursive 11 ). Ea reprezintă un
contact elementar cu realitatea, posibil şi o formă primitivă de cunoaştere, în ultimă
instanţă un fenomen natural, caracteristic atât omului cât şi animalelor. Fenomenul afiirii
este situat la originea tensiunii filosofice şi sentimentului cosmic, ca forme de percepere şi
trăire a lumii specifice fiinţei umane.
Importanţa acestui fenomen este excepţională pentru ortofizică şi, în genere, filosofia
structural-fenomenologică. Experimentul afiirii, care surprinde legătura dintre fizic şi psihic
(realitatea fizică şi reflectarea ei în conştiinţă) are o finalitate îndepărtată: afiirea ca stare de
esenţă a omului (conştienţă + cunoaştere), fenomen obiectiv, conduce spre zona de dincolo de
materia fizică, spirit şi idee. Nu este exclusă, arată M. Drăgănescu, pe linia unor cercetări
ştiinţifice recente, existenţa unei unde speciale, apărute pe suportul material al creierului, care
să conţină afiirea ca fenomen natural.
Printr-o complicare progresiv-procesuală, experimentul conştienţei evoluează astfel:
- afiire + confruntarea (afiire-înregistrare) = starea de “a şti”;
- afiire + trăire = starea de “a fi”;
- afiire + simbolul trăirii + simbolul “a şti” = conştienţa,
care este rezultatul acestor introspecţii succesive ale experimentului mental propus anterior.
Mai departe, ea se diferenţiază în conştiinţă, astfel:
- simbol afiire + simbol “a şti” =”conştiinţa-de-sine” ca atare;
62