INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

observăm că fără deschidere nu poate exista introdeschidere (subl. ns.), de aceea zona
deschiderii nu poate fi socotită neesenţială. Esenţial, din punctul de vedere al cunoaşterii,
este întreg inelul lumii materiale. Esenţiale, din punctul de vedere al generării lumii
(universului) şi al creaţiei lumii, sunt procesele din jurul introdeschiderii, uneori în
profunzimi, alteori în conştiinţă” 24 .
Opţiunea situării ştiinţei actuale într-un model ontologic închis de univers impune
anumite precizări. Un model ontologic deschis poate caracteriza un univers închis, în timp ce
un model ontologic închis poate caracteriza – eventual lacunar, nesatisfăcător -, un univers
deschis (implicit, introdeschis). De asemenea, precizarea unui anumit grad de închidere sau
deschidere al modelului respectiv şi distingerea mai clară a acestuia faţă de realitatea
modelată. Apare astfel rezonabil a presupune că nici un model ontologic nu este “absolut”
închis sau deschis (în sensul de mai sus) faţă de realitatea modelată, ci prezintă numai diverse
grade de închidere sau deschidere, după cum succesiunea evolutivă a acestor modele are o
tendinţă de tot mai accentuată deschidere. Terminologia aceasta aparţine, de fapt, teoriei şi
filosofiei sistemelor, pe care M. Drăgănescu o demonstreazăa fi insuficientă în tentativa
explicării lumii şi vieţii, a existenţei în integralitate, ţinând seama şi de introdeschidere,
fenomen care transcende graniţele paradigmei sistemice.
Semnificativ este şi faptul că diacronia istorică a cunoaşterii ştiinţifice scapă oricărui
sistem filosofic constituit, oricărei grile metodologice cu intenţia surprinderii şi integrării în
totalitate a ideilor ştiinţifice relevante într-o anumită perioadă de timp. Relaţia complexă
dintre istoria şi filosofia ştiinţei, reliefată de disputele dintre variatele concepţii şi curente de
gândire din secolul XX, este de natură a convinge că nu există vreo concepţie filosofică aptă
să surprindă toate componentele raţionalităţii ştiinţifice deductibile din studiul istoriei ştiinţei,
după cum nu există nici o posibilitate de reuşită prin cantonarea în serialitatea faptelor
ştiinţifice “pure”, în absenţa unei vizuni teoretice integratoare. Totuşi, modele şi teorii
ontologice şi epistemologice au fost formulate în trecut şi continuă să fie emise şi astăzi,
diferenţiabile prin criterii multiple (de exemplu, fizica clasică utiliza un model mecanicist,
adecvat realităţii macroscopice; fizica contemporană a elaborat un model dialectic complex,
spre adecvarea la specificul realităţii microscopice).
Modelul ontologic preconizat de filosofia structural-fenomenologică se caracterizează
printr-o deosebită omogenitate, simetrie şi consistenţă: “…este un model cu reacţie inversă
(feed-back). Acest model arată că lumea se desfăşoară din profunzimi, dar în cele din urmă se
70