INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

“…un punct de vedere oarecum metapozitivist” (Achim Mihu); “o filosofie materialistă
bazată strict pe datele oferite de ştiinţele particulare” (Gloria Mustăţea); “…o ontologie de tip
spinozist, caracterizată de un fel de monism al formei” (Aurel Codoban). Simpla lectură este
grăitoare, denotând dezacordul participanţilor, în ciuda aparenţelor. Pentru un plus de claritate
merită redat şi contextul fiecărei afirmaţii în parte.
“După cum se poate constata, în personalitatea profesorului Mihai Drăgănescu
sălăşluieşte un viu spirit metafizic. Am în vedere nemulţumirea pe care o manifestă faţă de
lumea existentă, accesibilă nouă. Caută permanent profunzimi dincolo de ea. În spatele acestei
nemulţumiri de natură metafizică se află, se pare, anumite greutăţi ale stadiului de dezvoltare
al ştiinţelor naturii pe care dânsul, în parte, ni l-a prezentat esenţializat. În secolul nostru am
putea vorbi despre o ontologie dominantă de tip pozitivist, în cadrul căreia se generalizează şi
abstractizează, pas de pas, descoperirile ştiinţei şi tehnicii despre realitatea accesibilă, însă
permanent în urma dezvoltării lor. În ontologia pe care o propune Mihai Drăgănescu avem dea
face cu un punct de vedere oarecum metapozitivist (subl.ns.). Dânsul nu numai că ţine
seama de descoperirile actuale ale ştiinţei şi tehnicii, dar propune dincolo de ele, dinspre
filosofie, o ipoteză despre o existenţă profundă. Această ipoteză metafizică are, printre altele,
calitatea că nu este imposibilă, stimulând deschiderile cunoaşterii către ştiinţă şi filosofie.
Această construcţie teoretică este în acord cu maniera de a privi lucrurile propusă de Karl
Popper. El solicita slujitorilor cunoaşterii să propună ipoteze stimulatoare şi să le falsifice
permanent” 14 .
Fiind, în principiu, de acord cu caracterizarea făcută de A. Mihu, ne vom delimita
totuşi, de ea, mai întâi terminologic. Atunci când se vorbeşte despre ontologia de tip
pozitivist, care numai “prelucrează” datele ştiinţei, rămânând însă în ariergarda ei, nu trebuie
uitate alte ontologii (să le numim anti-pozitiviste), cu importante valenţe proiectivanticipatoare
şi constructive. În secolul nostru n-a existat numai pozitivismul logic (care,
judecând corect, n-a fost nici el un “bloc-monolit”), ci şi filosofia analitică, curentele holiste,
relativiste, “noua filosofie a ştiinţei”, raţionalismul critic, neoraţionalismul dialectic,
epistemologia genetică, structuralismul, hermeneutica filosofică ş.a., care au dat replici severe
ideilor pozitivismului, cu toate că, în anumite situaţii, au pornit chiar de la acestea. Termenul
de “metapozitivist” nici nu are o întemeiere suficientă în literatura de specialitate. Mai curând
anti-pozitivismul caracterizează spiritul lucrărilor filosofice ale lui Mihai Drăgănescu. În
12