INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

acest mod de gândire (al principiului structural-generativ ca model ontologic originar –
n.n.)…poate fi exprimat doar prin concepte “reflexive” sau el admite şi o formulare
“constructivă”, prin concepte de tip matematic care să-i exprime “acţiunea lui internă” în
constituirea ştiinţei, nu doar funcţia lui “regulativă”, semnificaţia lui
transcendentală…Problema noastră este de a vedea dacă şi conceptele prin care se
tematizează fenomenul fundamental al (auto) organizării, cele prin care se defineşte modul de
gândire structural-generativ…pot primi o “schematizare” corespunzătoare, o formulare
matematică prin care să li se poată determina exact semnificaţia şi domeniul de validitate.
Este vorba deci de a investiga posibilitatea unei treceri, şi la nivelul raţiunii structurale, de la
formularea “verbală” a categoriilor (în limbajul natural) la exprimarea dimensiunii lor
“constructive” în termeni exacţi de natură matematică” 125 .
Se poate afirma că, prin compararea ontologiei structural-fenomenologice ortofizice
cu această interpretare ontologică şi metafizică (“structurală”), proiectele în discuţie diferă
unul de celălalt în 2 puncte sau probleme fundamentale: 1)planul situării orizontului de
existenţă „profund“ sau „suficient de profund“, ceea ce implică 2)posibilitatea şi
dezirabilitatea matematizării.
1) Cu toate că şi ontologia structural-generativă şi ontologia structural-fenomenologică
reconsideră orizontul de existenţă „profund“ al structurii, ultima anticipează filosofic o
viitoare ştiinţă (structural-fenomenologică) ce va avea ca ţel tocmai cercetarea planului onticreal
al existenţei profunde. Ipoteza metafizică a ortoexistenţei nu poate fi, desigur, testată pe
cale experimentală, însă e probabil că viitoarea ştiinţă, prefigurată de acum filosofic, va putea
elabora ipoteze de ordin mai particular, care să permită testarea enunţurilor despre
manifestările lumatiei, informateriei, ortosensurilor, etc. „Drumul“ ştiinţifico-metafizic al
edificării unei noi ontologii prezintă trasee „inversate“ în cazul celor două proiecte: la
ontologia structural-generativă punctul de plecare este ştiinţa contemporană (teoriile abstractstructurale),
ce ar putea oferi “medierile” necesare planului transcendental - regândirea
posibilităţii raţionale a „ştiinţei despre fiinţă“ astăzi - urmând ca tot această ştiinţă să
stabilească ulterior (în special pe calea matematizării sau a matematicii) semnificaţia şi
domeniul de validitate al conceptelor transcendentale; modelul ontologic ortofizic porneşte,
însă, direct de la ipoteza metafizică a ortoexistenţei, schiţând modalităţi de prefigurare a unei
ştiinţe noi, structural-fenomenologice, care ar putea stabili contexte de testare a unor ipoteze
ştiinţifice (particulare) - validări cu consecinţa unor corectări, completări, reconsiderări ale
124