INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

“încremenite”, fără a lua suficient în considerare structuralismul “dinamic”, care a ales o
modalitate nouă de a contura schematizarea categoriilor ontologiei structural-generative.
Descrierea echivocă a structurilor generative în termenii ontologiei „elementariste“ şi
„realiste“ a ştiinţei moderne, sau „abstractă“ şi „statică“ în operele structuralismului
„generaţiei prime“ sunt incriminate de modelul ontologic ortofizic.
2) În privinţa matematizării, apar alte deosebiri importante între proiectele ontologice în
discuţie. Ontologia structural-generativă se poate constitui în sensul deplin decât dacă
„medierile“ realizate pornind de la teoriile abstract-structurale vor permite, aşa cum s-a spus,
trecerea de la discursiv la constructiv, prin implicarea esenţială a matematizării. O nouă
ontologie, reformulată la nivelul exigenţelor contemporane - succesoare a tradiţionalei „ştiinţe
despre fiinţă" - ar trebui să fie, în cele din urmă, transpozabilă în termeni matematici - dovada
supremă a semnificaţiei şi validităţii aparatului său conceptual. Modelul ontologic ortofizic
afirmă, însă, că nu este posibilă o formulare matematică sau o modelare matematică a
fenomenelor profunzimilor existenţei. Acestea nu se comportă asemănător fenomenelor sau
evenimentelor matematizabile (la care se aplică formalismul matematic) ale realităţii
cunoscute şi investigate de ştiinţă în prezent. Încercările de formalizare sui-generis ale entităţilor
ortoexistenţiale întâlnite în lucrările filosofice ale lui M. Drăgănescu nu contrazic ideea
precedentă, ci reprezintă o tentativă de a face aceste entităţi mai comprehensibile, subliniind
ineditul lor. Date fiind exemplele de impas în care a ajuns matematica pe plan structural (de
ex. paradoxurile logico-matematice), ar fi acum necesară regândirea aspectelor ontologice ale
matematicii prin ideea rezolubilităţii acestor paradoxuri într-o realitate mai profundă,
caracterizată de o „logică dinamică a desfăşurării“. În această interpretare, logica şi matematica
nu mai pot fi instanţe de validare a ontologiei, ci doar candidaţi la propria validare
ontologică. Matematicul „pur“ formal se îmbină în mintea umană cu neformalul, ambele
raportându-se la o realitate mai profundă. Ontologia structural-fenomenologică îşi propune
reconsiderarea statutului ontologic al logicii şi matematicii, urmărind a stabili cum anume se
deschid ele spre realitatea profundă.
Cu toate acestea, construcţia unei noi ontologii sau a unui nou sistem metafizic,
trebuie să aibă în vedere nu numai discontinuitatea, ci şi o anume continuitate,
corespondenţă cu alte construcţii sau sisteme. Or, acesta nu este, din cât se poate deduce, un
scop explicit şi sistematic asumat de autorul filosofiei structural-fenomenologice. De aceea,
caracterul inedit al opţiunii sale filosofice prezintă riscul major ca această ontologie să nu
126