INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA STRUCTURAL ... - Institutul de Istorie

Incontestabil, intervenţia lui Noica marchează culmea acestei prime etape de receptare
a ortofizicii în România, constituind chitesenţa tuturor celorlalte interpretări. Totodată, prin
invocarea inerţiei lumii culturii, el a anticipat polemica ce urma să se declanşeze doar peste
câţiva ani în jurul proiectului ortofizicii, aruncând asupra acestuia nemeritate umbre.
A doua etapă a receptării ortofizicii lui Mihai Drăgănescu la noi se derulează din 1990
până în prezent, într-un interval temporal al apariţiei unor lucrări de explicitare, completare şi
întregire a corpusului structural-fenomenologic (Informaţia materiei – 1990 este şi ea o
lucrare fundamentală, Eseuri – 1993, L’universalité ontologique de l’information – 1996 şi
Cariatidele gândului – 1996 se înscriu pe linia completării, regândirii şi reconsiderării unor
idei expuse anterior).
Particularitatea acestei perioade o constituie declanşarea unei polemici violente pe
tema ortofizicii, a modelului filosofic şi ontologic structural-fenomenologic, pornind de la
Profunzimile lumii materiale şi Ortofizica, contracarată de intervenţii hotărâte în sensul
reinstaurării normalităţii dialogului pe această temă. Dacă până acum materialele publicate
despre ortofizică şi filosofia structural-fenomenologică păstraseră – în covârşitoarea lor
majoritate - nota echilibrului academic, constanţei şi obiectivităţii interpretării, situaţia se
schimbă radical odată cu veritabilul atac din Revista “22” la începutul anului 1990 27 . Tonul
comentariului degenerează în ironie ieftină şi gratuită, glume de prost gust şi calomnie, ieşind
complet şi de pe făgaşul bunei-cuviinţe, nu numai de pe acela al raţionalităţii filosofice.
Epitetele se aglutinează halucinant în tot atâtea pretinse acuzaţii: “diletantism”, “ocultism”,
“ignoranţă” (Mihai Dăgănescu este numit “diletant în ştiinţă şi epistemologie” !); lucrarea
Ortofizica este pusă la index într-o năucitoare sarabandă de expresii alese parcă la
întâmplare, dar cu intenţia clară a unui efect precis – “greu suportabil colaj”, “abulia
cauzalităţii”, “îngheţare a vagului prin noţiuni în stil scientist”, “redenumiri preţioase”, “furia
combinatorică”, “idei-truisme”, “limbaj impropriu” şi “adevărate gafe”. În fine, se mai poate
afla că noţiunile noi introduse de glosarul ortofizicii sunt bune doar pentru amatorii de rebus,
ea fiind bucuria naţiunii române (sic!). Totul s-ar reduce la “introducerea unor concepte noi”,
respectiv “folosirea unor principii infailibile” prin “sprijinul unui ev norocos”.
În pofida aparenţelor, aceste texte “critice” nu sunt atât de nevinovate cum ar dori să
pară. Mergând dincolo de aceste insulte josnice, se observă o ţintă mai îndepărtată şi mai
importantă a celor trei autori (Adrian Miroiu, Gabriel Andreescu şi Victor Bârsan), de ordin
politic şi administrativ. Intenţiile lor nu pot fi atât de imaculate, din moment ce A. Miroiu se
17