Dimensiuni ale limbajului n context carceral

*
Secţiunea Literatură română şi teoria literaturii: Ioana Iura – premiul I; Robert Moscaliuc – premiul
II; Mădălina Dumitru – premiul III.
*
DIMENSIUNI ALE LIMBAJULUI ÎN CONTEXT CARCERAL.
MĂRTURII ALE UNOR MEMBRI DIN „LOTUL PĂTRĂŞCANU”
Ioana Iura
Coordonator ştiinţific: conf. univ. dr. Sanda Cordoş
Secţiunea : Literatură română şi teoria literaturii (premiul I)
Ansamblu de semne cărora le sunt asociate în mod arbitrar anumite semnificaţii, limbajul a fost
obiectul unor teorii din cele mai diverse. Reţinem, mai întâi, aşa-numitul instrumentalism lingvistic, care
postulează existenţa unui limbaj cu funcţie mimetică care nu face altceva decât să copieze o realitate preexistentă.
Există, însă, şi o teorie alternativă conform căreia limbajul nu imită realitatea, ci o creează, aceasta
devenind „o construcţie verbală compusă cu simboluri şi imagini ce formează o sferă conceptuală care
mediază între lumea obiectivă şi conştiinţa noastră”. 1 Această viziune capătă o importanţă covârşitoare tocmai
în contextul totalitarismelor şi al situaţiilor de detenţie, adică în acele condiţii în care o autoritate supremă
deţine controlul asupra limbajului şi, deci, implicit, asupra conştiinţelor „supuşilor”, având, astfel,
posibilitatea de a crea „realităţi” adecvate propriilor interese.
Dincolo de aceste teorii, principalul motiv pentru care am găsit de cuviinţă să abordăm lucrările de faţă
şi din perspectiva referinţelor la limbaj, constă în interdependenţa cu totul specială care se instituie între
limbaj şi subiectivitate: „în şi prin limbaj omul se constituie ca subiect pentru că doar limbajul instituie în
realitatea sa, care este cea a fiinţei, conceptul de «ego». «Subiectivitatea» despre care tratăm aici este
capacitatea locutorului de a se afirma ca «subiect». [...]; această «subiectivitate» [...] nu este decât emergenţa
în fiinţă a unei proprietăţi fundamentale a limbajului. Este «ego» cine spune «ego» [...]. Limbajul nu este
posibil decât pentru că fiecare locutor se afirmă ca subiect [...].”. 2 Subscriem, aşadar, observaţiile referitoare
la limbaj discuţiei mai largi asupra identităţi.
Trăsătura specific umană, capacitatea de comunicare, limbajul sau, mai simplu spus, cuvântul, are parte
în mediul carceral de abordări din unghiurile cele mai insolite, tinzând aproape spre o completitudine a
posibilităţilor de manifestare şi a funcţiilor imaginabile. Pentru a simplifica discuţia propunem o clasificare a
modurilor de utilizare a cuvântului după criteriul finalităţii lui, prezentată sub forma unei dihotomii
1 Françoise Thom, Limba de lemn, Bucureşti, Editura Humanitas 1993, p. 8.
2 E.Benveniste, Problémes de linguistique générale, Paris, 1966, pp. 259-260, apud Françoise Thom, op.cit., p. 149.