Dimensiuni ale limbajului n context carceral

-Amor (din lat. amor) / Dragoste (din sl. dragosti), iubire (din sl. ljubiti), dor (din lat. dolus), amor (din lat.
amor)
-Belleza (din lat. bellus), hermosura (din lat. formosus) / Frumuseţe (din lat. formosus)
-Beso (din lat. basium) / Sărut (din lat. salutare)
-Celos (din lat. zelus) / Gelozie (din it. gelosia)
-Corazón (din lat. cor) / Inimă (din lat. anima)
-Esclavo (din gr. sklavos) / Sclav (din lat. sclavus)
-Felicidad / Fericire (din lat. felix)
-Fuego / Foc (din lat. focus)
-Inquietud (din lat. inquietus) / Nelinişte (din lat. lenus)
-Lágrima / Lacrimă (din lat. lacrima)
-Locura (et. nec.) / Nebunie (din lat. bonus)
-Olvido / Uitare (din lat. oblitare)
-Pareja / Pereche (din lat. paricula)
-Pasión (din lat. passio) / Patimă (din neogr. pathimá)
-Perdón (din lat. perdonare) / Iertare (din lat. libertare)
-Secreto / Secret (din lat. secretus)
-Separación (din lat. separare) / Despărţire (din lat. pars)
-Tormento (din lat. tormentum) / Chin (din magh. kin)
-Tristeza / Tristeţe (din lat. tristis)
În raport cu geografia lingvistică, atât spaniola, cât şi româna – limbi romanice – au ca strat latina, care
a adus un aport important de termeni. Dar din punctul de vedere al arealului de răspândire, spaniola este o
limbă iberică, iar româna o limbă balcanică. Spaniola a primit influenţe celtiberice (în substrat), germanice /
vizigote şi mozarabe (în adstrat), care totuşi nu au avut o influenţă decisivă asupra câmpului lexical al iubirii
(niciun cuvânt din listă un este de origine germanică sau arabă). Româna are ca substrat limba daco-geţilor, iar
ca adstrat limba slavă. După cum se observă, aceasta din urmă a influenţat într-o oarecare măsură lexicul
dragostei, însuşi termenul “dragoste” provenind din slavă.
Conform unei norme a lingvisticii idealiste, cea numită „a ariilor laterale”, dacă într-un spaţiu
lingvistic înainte continuu, anumite forme se prezintă în zone marginale şi altele, echivalente din punct de
vedere funcţional, ocupă aria centrală, formele zonelor marginale („arii laterale”) sunt, de obicei, cele mai
vechi, reprezentând un strat anterior, nesubstituit de inovaţiile care s-au difuzat din centrul acelui teritoriu
lingvistic. Adică, din sincronie se deduce diacronia, din „starea de lucruri”, un fapt, o istorie. În Hispania şi în