Dimensiuni ale limbajului n context carceral

legate cu trei sau patru noduri, în care era fixat fier” 1 . Întâmpinarea şi anunţarea sosirii lor se făcea prin
intermediul clopotelor care adunau mulţimile dornice de spectacol 2 . Intrarea în acest ordin era sever
restricţionată astfel încât doritorul trebuia să promită că va rămâne în ordin cel puţin trei zeci şi patru de zile,
să aibă o anumită sumă de bani din care să se poată întreţine de-a lungul perioadei pentru a nu deveni o
povară, să obţină permisiunea de a însoţi procesiunea dacă era căsătorit şi să declare că era în bună pace cu
toată lumea 3 . Odată intrat doritorul trebuia să se supună unui alt set de regului care implicau: castitatea,
confesiunea şi penitenţa îndeplinită de două ori pe zi (dimineaţa şi seara) în locuri publice şi în poziţii care
erau special desemnate în funcţie de păcatul săvârşit 4 .
Acest ordin constituit înafara bisericii îşi reclama importanţa de la o scrisoare adusă de un înger la biserica
Sfântului Petru din Ierusalim, scrisoare care făcea dovada milei lui Christos la rugăminţile îngerilor şi a
Fecioarei Maria de a acorda dreptul de a lua parte la graţia divină tuturor flagelaţilor 5 . Cu timpul, importanţa
flagelaţilor prin raportare la biserică a crescut ajungându-se în situaţii în care aceştia din urmă luau în posesie
locaşurile de oficiere a slujbelor şi încercau să realizeze minuni, motiv pentru care Biserica a reacţionat
prompt la pericolul de a fi ignorată şi eliminată din cursă impu- nând prin edicte papale interzicerea
penitenţelor publice şi arderea pe rug a maeştrilor flagelaţilor 6 .
În relaţie cu importanţa acută acordată procesiunilor, Delumeau remarca amestecul heterogen de “sacru şi
profan, sublim şi grotesc, rugăciune şi distracţie, veselie şi suferinţă” care se contopeau în acestea înainte
să fie reglementate de către preoţi 7 . “O nevoie viscerală de a face procesiuni, care răzbatea în special în
momentele de cumpănă” 8 devine o dorinţă implicită din partea clasei de jos care spera să obţină prin aceste
manifestări de credinţă şi penitenţă fie ocrotirea cerurilor în faţa bolilor, demonilor, secetei, incendiilor,
duşmanilor, cutremurelor, ploilor, fie să mulţumească pentru ocrotirea primită în aceste cazuri 9 . Motivele şi
exemplele prin care procesiunile se impuneau erau extrase din Biblie (“mersul armatei israelite, şase zile la
rând, în jurul Ierihonului, aducerea solemnă a chivotului legii la Ierusalim, liturghia triumfală
desfăşurată cu prilejul sfinţirii Templului, imensul cortegiu la întoarcerea din robie…” 10 ).
Procesiunea considerată o modalitate de “mobilizare a “oştirii” creştine” 11 devine în contextul
reglementării sale de către Biserică, purtătoare ale unor caracteristici bine stabilite care ţin de: “mortificarea
simţurilor”, respectarea unui set de reguli menit să organizeze desfăşurarea ordonată şi în bune condiţii,
1 Ibidem.
2 Ibidem.
3 Ibidem.
4 Ibidem.
5 Ibidem.
6 Ibidem.
7 Jean Delumeau, Liniştiţi şi ocrotiţi, Sentimentul de securitate în Occidentul de altădată, volumul I, traducere Laurenţiu Zoicaş,
Editura Polirom, 2004, p. 99.
8
Ibidem, p. 100.
9
Ibidem.
10
Ibidem, p. 104.
11
Ibidem, p. 105.