Dimensiuni ale limbajului n context carceral

evenirea mea la timpul perfect compus nu atrage schimbarea timpului verbal preponderent folosit de
interlocutoare. De asemenea, discursul interlocutoarei este unul întrerupt, rar, redat în scris prin
notarea punctelor de suspensie. Așadar, folosirea acestui timp verbal de către interlocutoare poate
sugera că e vorba de o poveste a timpurilor de altădată, a timpurilor care nu mai sunt. De asemenea,
folosirea verbelor la imperfect poate sugera că e vorba despre o poveste care decurge după legile
lumii, legi susceptibile de reiterare.
2. Funcția agrară a pomenii e afirmată explicit de interlocutoare: „o iesât la copii cum vinea di la școala
și le-mpărță ca să… să deie Dumnezău să să facă… mălaiu șî…recolta”. De asemenea, funcția agrară
a actului oblativ e întărită de contextualizarea temporală a poveștii : „Primăvara, cân ieșă lumea la
plug.”, deci începutul muncilor agricole, aducând în discuție, aici, valoarea de omen a începutului.
3. Interlocutoarea pune, în corespondență, în subtext, pomana pentru morți cu funcția agrară a acesteia,
căci: memorata de gradul I relatată de Ioana M. vine ca răspuns la întrebarea mea: „Și la care
sărbătoare din an se mai dă așa, la copii, pomană pentru morți?”; interlocutoarea plasează actul
oblativ, al cărui agent e femeia, sub egida termenului de pomană: „No, asta era o pomană, stii?...”.
4. Singurii membri vii ai colectivității care au primit această pomană/ ofrandă au fost copiii, lucru afirmat
și întărit de interlocutoare: „Numa la copii. Numa la copii să dădea”. Se poate aproxima și statusul de
vârstă al copiilor care au fost învestiți cu acest rol ritual, și anume vârsta corespunzătoare unui copil
din ciclul primar, având în vedere că în deceniile 3-4 ale secolului al XX-lea, doar ciclul primar era
obligatoriu în învățământul românesc.
5. Această ofrandă se înscrie în seria actelor magice, se face pe baza principiului magiei simpatetice, așa
cum a fost teoretizată de Frazer, „similarul produce similarul ori că efectul se aseamănă cu cauza sa”,
căci femeia (agent al actului magic) „le Ileana a lu ba Mitrofan Lupșan” oferă copiilor pâine de mălai
în contextul în care comunitatea trecea printr-o criză dată sărăcia recoltei în porumb: „într-adevăr catunci
o fost doi ori tri ai o fost rău de mălai. Nu s-o făcut mălaiu pe-aicea“. Miza pomenii este, de
asemenea, specifică unui act magic, îmbunarea forțelor supranaturale: „Să deie dumnezău să să
facă… mălaiu șî… recolta. “.
6. Interlocutoarea pune în sinonimie ofranda făcută pentru divinitate cu pomana făcută pentru morți.
Ofelia Văduva observă: „Trebuie subliniată asocierea specifică gândirii tradiționale între ofranda
pentru divinitate și cea pentru strămoși”.
E de reținut că și în acest caz, copiii îndeplinesc rolul ritual de primitori ai pomenii. În contextul ritual
circumscris mai sus, dăruirea e mai evident orientată pe verticală, către divinitate, strămoși, luând în
considerare și contextul temporal, primăvara.
3. Descrieri în urma observării participative a unor performări ale obiceiuilor în anul 2008: 1. Moșii