Dimensiuni ale limbajului n context carceral

este rezervat îndrăgostiţilor. Paleta coloristică utilizată reprezintă o modalitate de gradare atât a poziţiei
sociale, dar şi a pulsului vital.
Aceste reacţii primare şi fireşti în faţa ciumei: de fugă sau paralizie, au suferit un proces de hibridare pe
suportul artistic oferit de acele vremuri: în iconografie şi coregrafie. Traspunerea mişcărilor corporale va oferi
posibilitatea de întregire a imaginii ciumei prin intermediul unor opere care acumulând elementul misterios al
acestei plăgi dispun la o analiză a ei într-un alt mediu. Astfel mediile artistice devin oglinzi şi mese de disecţie
ale epidemiei de ciumă.
Aliajul format din alternarea rapidă a celor două reacţii: paralizia şi fuga, dublată de introducerea unui
factor al dezarticulării convulsive desemnează un nou tip de reacţie compozit rezultat din conjugarea celor
două: mişcarea spasmodică. Acest tip de mişcare va fi integrat în producţiile coregrafice corespunzătoare
ciumei: dansul Sfântului Vitus sau al Sfântului John şi Dansul Morţii/mortului/macabru, dar şi în cadrul
procesiunilor. Tocmai datorită structurii sale plurale care reuneşte doi poli: al mişcării şi al nemişcării, acest
mod de reacţie va avea capacitatea de a glisa în stucturile în care va fi integrat pe o scală a intensităţii. Dansul
Sfântului Vitus sau al Sfântului John, a apărut în Germania în a doua jumătate a secolului XIV sub forma unei
manii a dansului de proporţii epidemice care a iradiat rapid în ţările vecine 1 . Grupuri de bărbaţi şi femei
colindau oraşele şi executau un dans în care se împleteau “săriturile bahice” cu “aparenţa unor persoane
posedate” (caracterizate de strigăte, spume la gură, convulsii, delir) 2 . Una din descrierile dansului a cărui
contagiune se realiza prin simpla privire a dansatorilor redată de Hecker ne informează că: “Ei formau
cercuri mână în mână, şi lăsând impresia că au pierdut controlul peste simţurile lor, continuau să
danseze, nepăsători faţă de privitori, pentru ore în şir împreună, într-un delir sălbatic, până când
cădeau pe jos într-o stare de epuizare” 3 . Insensibili la mediul exterior, dansatorii aveau viziuni şi afirmau
că motivul săriturilor înalte pe care le executau era dat de o senzaţie conform căreia ar fi fost “scufundaţi într-
un şuvoi de sânge” 4 . Modalităţile de calmare şi alinare a dansatorilor (bandajarea strânsă a corpului la
sfârşitul atacului sau călcarea efectivă în picioare 5 ) dublate de răspunsul religios la acestă epidemie
considerată de natură demonică nu a întârziat să apară, şi exorcizări în masă au fost impuse dansatorilor
stăpâniţi de duhuri care la vederea hainelor roşii, a papucilor cu vârf ascuţit şi a plânsului 6 îşi înteţeau
mişcările spasmodice realizate pe muzica cimpoaielor, trompetelor şi fluierelor.
Hecker sesizează că numele dansului face referire la Sfântul Vitus, un martir al persecuţiilor creştine care
ar fi obţinut îngăduinţa de la Dumnezeu, exact înainte de a-i fi retezat capul, de a proteja de plaga dansului pe
toţi cei care îi cinsteau ziua de comemorare si că celălalt nume al dansului, al Sfântului John, face dovada
1 Justus Friedrich Carl Hecker, The Black Death and The Dancing Mania, translated by B. G. Babington, Cassell & Company,
Limited: London, Paris, New York & Melbourne, 1888 găsită la adresa: http://www.gutenberg.org/etext/1739.
2 Ibidem.
3 Ibidem.
4 Ibidem.
5 Ibidem.
6 Ibidem.