Dimensiuni ale limbajului n context carceral

încrederea în sine pentru a putea trece mai uşor peste aceste grele încercări ale vieţii. Mikage descrie
priveliştea ca şi cum ar privi un tablou din natură care prezintă elemente naturale cum ar fi arbori înalţi
formând liane, râuri, toate acestea învăluite de lumina misterioasă a nopţii.
După moartea lui Eriko, „mama” lui Yūichi, Mikage, aflată în vizită la apartamentul în care locuise o
vreme, constată că bucătăria e „cam murdară şi întunecată” 1 . Aşadar şi bucătăria, această încăpere a casei de
care Mikage se simţea foarte ataşată, suferea din pricina pierderii unui membru al familiei. Aşteptându-l pe
Yūichi, tânăra se apucă de curăţenie, eliberându-se astfel de tristeţea apăsătoare, devenind mai liniştită. E
interesant faptul că, după ce termină curăţenia, Mikage se întreabă oarecum retoric: „Oare de ce mi-o fi
plăcând atât să stau în bucătărie?” 2 şi tot ea îşi spune că e ciudat. Se accentuează astfel atât importanţa acestei
încăperi cât şi faptul că, pentru ea, locul acesta reprezintă punctul de plecare în momentele de cotitură în viaţă:
„De fiecare dată când stau într-o bucătărie, parcă am parte de un nou început” 3 , spune Mikage.
Legătura dintre mâncare şi lună („dacă am văzut acum o lună aşa de frumoasă, ar trebui să se simtă şi
în ceea ce o să mâncăm diseară” 4 ) reflectă bazele credinţei shintō care stabileşte şi propagă, încă din cele mai
îndepărtate vremuri, efectele benefice ale relaţiei om-natură.
Kitchen e un roman îndrăzneţ, cu un subiect mai puţin obişnuit şi prin faptul că propune o nouă artă în
Japonia, şi anume, arta culinară. Cu toate că preparatele atent dispuse pe platourile japonezilor constituie un
adevărat mozaic estetic şi dau o reală încântare simţurilor, această artă nu a fost neapărat dezvoltată ca de sine
stătătoare. În opera mai sus menţionată, autoarea prezintă o nouă artă care se formează după reguli noi. De
pildă, Mikage învaţă singură („Toată vara am studiat pe rupte, de una singură, gastronomia” 5 ) şi nu deprinde
secretele artei ghidată de un sensei, cum se obişnuia în mod tradiţional. Yūichi o încurajează spunându-i: „Am
ştiut întotdeauna că tu o să fii o artistă” 6 şi îi confirmă pasiunea: „Chiar îţi place să stai în bucătărie” 7 .
Pe acoperişul hotelului în care se afla Yūichi, Mikage se consideră un „filozof de acţiune” şi,
încercând să-şi explice situaţia în care e, analizează destinul omului: „Cu fiecare respiraţie, cu fiecare privire,
cu fiecare nouă zi, luăm decizii, fără să ne dăm seama” 8 , (îşi) lămureşte condiţia umană sugerând că există o
forţă, necunoscută nouă, care ne guvernează vieţile: „sunt sigură că ceea ce o să ni se întâmple e stabilit
dinainte” 1 .
┌
Kumo oriori „Uneori norii
Hito o yasumuru Aduc odihna
1 Ibidem, p. 56
2 Ibidem.
3 Ibidem.
4 Ibidem, p. 60.
5 Ibidem, p. 56.
6 Ibidem, p. 61.
7 Ibidem.
8 Ibidem, p. 96.