Dimensiuni ale limbajului n context carceral

cerneală şi o anume claritate şi autoritate. Slova tipărită se converteşte automat în adevăr absolut şi ordin, se
înnobilează cu un soi de prestigiu şi un caracter indestructibil care opun rezistenţă eventualelor corijări
critice.
Dacă folosit chiar de către victimă, limbajul poate deveni atât de periculos, cu atât mai mult este el
vătămător atunci când aparţine agenţilor organului de represiune: anchetatori, gardieni,torţionari etc. În
accepţiunea acestora un termen nu are nici pe departe un semnificat în sine, ci acesta suferă o fluctuaţie în
funcţie de contextul în care este plasat. Andrei Şerbulescu observă corect această modalitate de raportare la
cuvânt: „Atunci mi-am dat seama, pentru prima dată, de imensele posibilităţi ale cuvintelor. Este în esenţa
acestui sistem să guverneze în permanenţă «împotriva curentului». A dat oamenilor conştiinţa drepturilor lor,
fără să le poată satisface altfel decât în cuvinte. De aceea limba utilizată în formatarea ideologiei are un
vocabular redus, cu semnificaţie elastică. Furtul nu este furt când hoţii aparţin politicii, asasinii nu sunt asasini
când aparţin partidului”. 1
Limbajul anchetatorului sau al gardianului cunoaşte două dimensiuni. Putem distinge, aşadar între
cuvântul înjurios care aparţine domeniului oralităţii şi limbajului oficial, folosit în documentele şi actele
organului de represiune şi care este un limbaj de lemn, puternic demagogic, reuşind să „anuleze funcţionăreşte
violenţa” 2 . O mostră edificatoare de limbaj oficial comunist oferă Ultima carte a lui Anton Galopenţia. În
ceea ce îl priveşte pe sociolog, dată fiind poate şi fragilitatea extremă, alăturată conţinutului profund ideologic
al multor din cărţile pe care le primeşte, acest tip de limbaj este asumat fără mari rezerve. Faptul poate fi
explicat fie prin „sugestiile” anchetatorilor ori chiar intervenţia lor directă în textul declaraţiei, fie ca o
încercare de atragere a bunăvoinţei celor cărora li se adresa. Împotriva acestui limbaj Lena Constante găseşte
de cuviinţă să se revolte într-un stil propriu, căutând pentru una din piesele sale de teatru cuvinte autohtone
„deoarece nu voiam să folosesc nici unul din neologismele limbajului modern”. 1
Limba de lemn vorbită, dar mai ales scrisă de oficialităţi este blocată intr-un spectru formal şi ideatic
foarte îngust, tocmai deoarece este expresia cea mai clară a unei gândiri care merge în gol. Un vocabular
sărăcăcios e semnul unui univers conceptual similar şi a unei gândiri care doar mimează funcţionarea.
Înjurăturile, sudalmele, blestemele şi răgnetele pentru care toţi aceşti indivizi par să aibă o reală
propensiune, deţin o forţă şi o eficacitate extraordinară. Puterea de a numi care aparţinea odată celor aleşi,
iniţiaţilor (rege, preot, artist) este menţinută în limbaj, dar într-o variantă pervertită. Anchetatorul, torţionarul
ori gardianul vrea să-şi domine victima inclusiv prin intermediul limbii, să o ia în posesie, să o însemne prin
„discursul” acesta aproape subuman pe care îl proferează. Lena Constante relatează mai multe asemenea
asemenea episoade de agresiune verbală, fără a detalia, dar reţinând esenţialul. Notăm, spre exemplificare,
unul dintre ele, petrecut în momentul în care, în cadrul anchetei, deţinuta îşi retrage declaraţiile făcute cu
1
Andrei Şerbulescu, op.cit., p. 35.
2
Ruxandra Cesereanu, Panopticum. Tortura politică în secolul XX – studiu de mentalitate, cuvânt înainte de Alexandru Zub, Iaşi,
Institutul European ,2001, p.232.