Dimensiuni ale limbajului n context carceral

atunci când adevărata ei natura şi identitate este descoperită de către soţul neascultător, ea se transformă din
nou în cocor şi-l părăseşte. Observăm aşadar o raportare ideologica la relaţia om-animal diferită într-o
anumită măsură de cea occidentală, în care omul este considerat fiinţa supremă dominantă.
***
Exista o mulţime de animale prezente în basmele japoneze, cele mai întâlnite fiind vulpea, maimuţa,
câinele, viezurele, dragonul, şarpele sau broască ţestoasă. Pentru o analiză mai amănunţită, am ales maimuţa,
care e perceputa diferit în basme diferite: un animal rau şi viclean, în unele povesti; un mesager sacru al lui
Buddha, reprezentând binele şi înţelepciunea, în altele. Obnuki-Tierney, autorul cărţii “The Monkey as a
Mirror” 2 scrie că motivul caracterului ambivalent acordat maimuţei, este influenţat de schimbarea statutului
său: la început, maimuţele reprezentau o sursă de hrană pentru japonezi, dar după dezvoltarea agriculturii în
Japonia, ele au devenit o pacoste pentru ţărani, deoarece le distrugeau recoltele. După introducerea
budismului, maimuţa devine unul din mesagerii sacri ai divinităţii, acţionând uneori ca instrument folosit de
Buddha pentru a răsplăti sau a pedepsi oamenii, în funcţie de comportamentul lor. Unul din basmele în care se
prezintă această nouă însuşire a maimuţei, este cel în care un bătrân, bun la inima şi mâlos, renunţă la prânzul
sau în favoarea unor maimuţe. Acestea, crezând că e Buddha, îi fac bătrânului o mulţime de cadouri, fapt ce
stârneşte gelozia vecinului acestuia. Vecinul se gândeşte să facă şi el întocmai ca şi bătrânul, pentru a primi la
rândul său bogăţii, dar în momentul în care începe să râdă de comportamentul imitativ şi caraghios al
maimuţelor, acestea îşi dau seama că este un impostor şi îl aruncă într-un râu.
În faimoasa poveste “Momotaro”, maimuţa reprezintă unul din ajutoarele voinicului în lupta să
împotriva monştrilor de pe insula Oniashima, în timp ce în “Sarukani Gassen” (Războiul dintre maimuţă şi
crab), este descrisa ca fiind şireată şi răutăcioasă. Un alt exemplu este povestea “Kurage no honenashi”
(“Meduza fără oase”), care ne prezintă o maimuţă cu puteri vindecătoare. În limbă japoneză, cuvântul pentru
maimuţa, “saru”, înseamnă şi “a părăsi, a alunga” 1 ; astfel, oamenii credeau că maimuţa, sau imaginea ei
poate alunga boala şi nenorocirea, de unde avem şi figura celor 3 maimuţe, Mizaru, Iwazaru şi Kikazaru (“see
no evil, speak no evil and hear no evil”), folosită ca talisman împotriva ghinionului.
***
O mare deschidere în relaţia dintre om şi natura întâlnim şi în numeroase basme japoneze care
prezintă naşteri supra-naturale. În toate cazurile, copiii astfel născuţi prezintă calităţi superioare celorlalţi:
Momotaro (băiatul din piersică) este un voinic viteaz, singurul care poate să-i învingă pe oni, Kaguya-Hime
(fata din bambus) este de o frumuseţe şi înţelepciune extraordinară, Uriko-Hime (fata din pepene) este o
ţesătoare neîntrecuta, etc.
1 Cf “Şi-am incalecat pe-o şa, şi v-am spus poveste-aşa”
2 Ohnuki-Tierney, Emiko. The Monkey as Mirror: Symbolic Transformations in Japanese History and Ritual.
Princeton, New Jersey: Princeton University Press, 1987
***