Dimensiuni ale limbajului n context carceral

un copil, pe Momotaro. Culegătorii şi traducătorii basmelor aleg de obicei una din variante, sau combina
elemente aparţinând diferitelor versiuni.
Adaptarea basmelor implica deasemenea raportarea la diferite personaje şi la calităţile şi însuşirile lor.
Broasca ţestoasă, de exemplu, reprezintă în Japonia un simbol al longevităţii şi al dragostei (de exemplu, in
povestea Iepurele şi broasca ţestoasǎ), pe când în Europa este văzută ca un simbol al tenacităţii şi al
inteligenţei.
Traducerea şi adaptarea diferitelor concepte reprezintă o altă problemă. Un exemplu ar fi “oni”, din
basmele japoneze. Dintre traducerile propuse cele mai relevante sunt: zmeu, demon, diavol ( ogre, devil,
demon in lb. engl) . În poveştile din Europa, zmeul (ogre) este de obicei o fiinţă asemănătoare fiinţelor umane,
reprezentant al forţelor răului, care incendiază sate, fura prinţese sau mănâncă oameni, in special copii ( ca ĩn
povestea frantuzeasca Le petit poucet) , iar demonii şi diavolii sunt slujitori credincioşi ai stăpânului din
infern. Dar în Japonia, un “oni” nu are nimic de-a face cu o fiinţă umană, fiind mult mai asemănător cu un
monstru, care se comporta ca un hoţ, şi în cele mai multe cazuri, nu mănâncă oameni, ci doar provoacă
stricăciuni 1 . Pe de altă parte, termenul de “zmeu”(ogre) pare mult mai apropiat din punct de vedere semantic
de cuvântul japonez “Yamamba”, care desemnează de obicei o bătrână care mănâncă oameni, un fel de Baba-
Cloanţa din “Hansel şi Gretel”. Pentru a evita astfel de lacune în interpretare, unii traducători au ales să
folosească chiar termenul japonez “oni”, explicând cititorilor semnificaţia acestuia.
Ar mai fi multe de spus despre basmele japoneze, dar studiul de faţă îşi propune doar o prezentare
succintă a acestei specii cu un statut special în literatura populară niponă. Închei această prezentare cu dorinţa
şi speranţa ca aceasta rămâne o invitaţie atrăgătoare într-o călătorie pe tărâmul misterios, fantastic şi plin de
magie al basmului japonez.
BIBLIOGRAFIE:
1. Ohnuki-Tierney, Emiko. The Monkey as Mirror: Symbolic Transformations in Japanese History and Ritual. Princeton, New
Jersey: Princeton University Press, 1987
2. Royall Tyler, Japanese Tales (Pantheon Fairy Tale & Folklore Library), New York, Pantheon Books, 2002
3. F. Hadland Davis, Myths and Legends of Japan, London, George G. Harrap and Company, 1917
ONCE UPON A TIME? THERE WAS...
THE JAPANESE FOLK-TALE
Summary
Many of us remember sometimes the fairy tales, the legends and the folktales from our childhood. They all happen “once
upon a time” and at the end, the heroes “live happily ever after”. The Japanese culture and literature offers us a new world filled
with stories: mystical, enigmatic, funny, allegorical; myths of gods, warriors and heroes who sometimes differ from what a
European reader is used to read. In the Japanese mukashi-banashi one can expect a large number of animals, the most common
being: birds, foxes, monkeys, snakes, dogs and dragons; the bivalent character of the monkey is well observed in the Japanese tales:
1 vezi « Momotaro » sau « Isshun-boshi »