Dimensiuni ale limbajului n context carceral

METAMORFOZA CA INDICE DE OBLITERARE A FIINŢEI. DOUĂ IPOSTAZE
ANAMORFOTICE
Elena-Mădălina Dumitru
Conducător ştiinţific: conf. dr. Sanda Cordoş
Secţiunea: Literatura română şi teorie literară (premiul III)
Adoptând mai multe concepţii, perspective, şi disecând orice ideologie, Eugen Ionescu este un
umanist care se situează în fiece moment pe scena istoriei umane (fie ea eveniment, interpretare sau
metafizică) pentru a chestiona universalul şi particularul, într-o încercare nesfârşită de a se gândi pe sine şi
lumea, de a dezvălui aparenţa şi esenţa.
Una dintre piesele cele mai discutate şi controversate ale lui Eugen Ionescu este Rinocerii, o cauză
importantă fiind acuza scrisului derivativ oscilatoriu între literaritate (sacrosancta valoare estetică autonomă)
şi Zeitgeist (viaţa şi forma mentis a actualităţii). Piesa Rinocerii este permanent elogiată sau incriminată,
considerată de-a lungul timpului când neoriginală sau inautentică (tema metamorfozei fusese deja abordată cu
un enorm succes de către Kafka), când prea politică (izvorând din antitotalitarismul declarat al autorului,
îndreptat împotriva socialismului de orice fel, a comunismului şi a nazismului), când regizare simplă a
absurdului (tema absurdului apărând pe tărâmul filozofiei existenţialiste) sau chiar încercare de metafizică.
Rinocerii este toate acestea cumulate şi mai mult: arta, literatura ca recreare, adâncire sau luminare pe care nu
o îngăduie viaţa. Este rezultatul unei distanţe puse între eu şi viaţă, o detaşare eidetică între două
intenţionalităţi: una, cea a imaginaţiei, îndreptată spre fantastic, ficţional, ireal, posibil, şi cealaltă, a memoriei,
spre realitatea anterioară şi prezentă, devenind imagine permanentă.
În centrul piesei se află tema metamorfozei, conturată prin mişcarea (gr. κηνεσής) gândului între
tărâmul realului şi cel al imaginarului, al posibilului. De asemenea, este o anamorfoză a realului (realul plasat
într-un univers al oglinzilor strâmbe) rezultată dintr-o schemă dinamică a dilatării spaţiului şi a timpului ce-şi
are punctul comun în unghiul de reflecţie/perspectiva subiectivă. Scriitorul Eugen Ionescu reprezintă punctul
de vizionare care deformează realitatea, transfigurând-o ficţional. Fiind plasat pe poziţia unghiului vizual,
dramaturgul face invizibilul vizibil, dezvoltă contururile ascunse ale realităţii şi construieşte lumea rinocerilor
progresiv, realitatea şi ficţiunea confundându-se subtil. Rezultatul care apare unghiului de reflexie (conştiinţa
receptoare) este o lume stranie, halucinantă şi totuşi insolit umană în sensul reflectării dramaticei condiţii
umane, o lume în care fiecare se regăseşte integral, dar şi reusucitat.
Este bine cunoscut faptul că există trei surse (hipotextuale şi referenţiale totodată, mărturisite de însuşi