Dimensiuni ale limbajului n context carceral

povestirile scriitorului, pronind însă de la primul jurnal al său. În cadrul acestuia Max Frisch resemantizează a doua poruncă
veterotestamentară, potenţându-i astfel aspectele diferite faţă de cele biblice. Printre acestea sunt: imposibilitatea de a defini
identitatea umană ca pe ceva definitiv şi irevocabil, din contră, evidenţierea faptului că aceasta este în continuă definire şi
schimbare, în continuă mobilitate. Să nu-ţi faci chip cioplit este nu atât o poruncă autoritară din partea lui Max Frisch, ci mai
degrabă o rugăminte în privinţa receptării identităţii proprii, dar şi a celei a alterităţii, ca pe ceva viu. Astfel se creează o paralelă
între a doua poruncă şi rugămintea lui Max Frisch, paralelă care însă nu implică o identificare a sensului celor două. Din contră,
pentru Max Frisch a-ţi face chip cioplit înseamnă a trăda structura fluidă a identităţii şi a o obliga la o formă rigidă, la o mască în
care aceasta este obligată să se încadreze. Împotriva acestei încadrări forţate şi sub propriul principiu de a nu-ţi face chip cioplit
scrie Max Frisch întreaga sa operă.
Cuvinte-cheie: Identitate, Autenticitate, Rol, Alteritate, Autoreflexivitate, Conştiinţă.