Dimensiuni ale limbajului n context carceral

stilurile de joc ale steagului, întrucât cele mai frumoase sunt doar răsuciri, asemănătoare cu jocul steagului în
alte zone unde nu există cureaua.
Jocul steagului constă în scuturarea lui, într-un anume mod, pe ritmul unei melodii pentru strigături,
specifică Văii Someşului, de către cemători pe rând, pe tot parcursul deplasării la miri şi naşi sau la biserică.
Pe drum, steagul mai poate fi jucat şi de tineri căsătoriţi sau de cei vârstnici, care, la vremea lor, au fost buni
cemători. Se transmit astfel toate secretele purtării steagului din generaţie în generaţie. La ieşirea din biserică,
cemătorii iau din nou steagurile şi le scutură în faţa mirilor, care trebuie să scuture acum şi ei bine cele două
steaguri, pe rând. Jocul cel mai frumos al steagului e pe drumul dintre biserică şi cămin, unde steagurile nu
mai merg în fruntea alaiului, ci undeva între cemători şi miri, fiind jucate cu o deosebită măiestrie. Tot cu
steaguri sunt duşi mirii până la locul lor de la masă, după ce se strigă în prag.
Steagul e scuturat, de asemenea, la finalul nunţii, în momentul în care se strică mireasa, precum şi după
aceasta, când nuntaşii sunt conduşi spre case cu steagul.
Având in componenţă mai mulţi clopoţei, precum şi curaua cu zurgalauă, fiind însoţit şi de strigături,
steagul are un important rol apotropaic, ajutându-i pe cei doi tineri aflaţi într-o situaţie atât de vulnerabilă.
Scuturând steagul în faţa alaiului, cemătorii fac, de fapt, un rit purificator, ce are darul de a deschide drum
curat de influenţele oricăror forţe malefice 1 . De asemenea, pe lângă rolul de apărare, îl mai are şi pe acela
propiţiator, fiindcă ramurile verzi şi spicele de grâu din cununa de la seceriș vor să atragă belşugul. 2
Steagul este perceput, de asemenea, ca un simbol al unei rupturi definitive, al unei transformări
ireversibile, al unui drum închis înapoi. Orice lucru făcut cu steag este unul eminamente definitiv, de aceea, în
anumite momente, în care se vrea a i se da unui eveniment valoare mai mare, indiferent de genul
evenimentului, el se face cu steag. Când m-am măritat, soacra m-o tăt ocărât şî odată m-o bătut şî m-o scos
într-o zi din casă ş-o pus o pânzătură într-o botă ş-o scuturat-o ca pe steag, ca să mă scoată cu steag din
casă, să nu mai vin veci înapoi 3 . De fapt, dacă ne gândim că apare şi la înmormântare şi coroborăm
imaginile, steagul e cel care duce fără putinţa de întoarcere. Orice lucru făcut cu steag îşi dobândeşte o
legitimitate de act perfect valabil, care, odată săvârşit, nu mai poate fi schimbat.
BIBLIOGRAFIE:
Bot, Nicolae, Buhaşul-obicei şi cântec ceremonial de înmormântare din ţinutul Năsăudului, Extras din Folclor Literar, vol. II, 1968
Kligman, Gail, Nunta mortului. Ritual, poetică şi cultură populară în Transilvania, Editura Polirom, Iaşi,1998 Marian, Simion
Florea Nunta la români, Editura SAECULUM I.O, Bucureşti, 2000
Pop, Mihai, Folclor românesc, vol. II, Editura Grai şi Suflet- Cultura Naţională, Bucureşti, 1998
Pop, Mihai, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Ed. Univers, Bucureşti, 1999
Sevastos, Elena, Literatură populară. Cântece moldoveneşti. Nunta la români, Editura Minerva, Bucureşti, 1990
Vrabie, Gheorghe, Folclorul-Obiect, principii, metode, categorii, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1970
1 De aceea, după ieşirea din biserică, steagurile rămân în urmă, îşi pot părăsi locul, întrucât pericolul a cam trecut.
2 E interesant de studiat faptul că la steag, legat de întemeierea unei noi familii, se pune grâu din cunună, întrucât asta certifică o
continuitate, la fel ca ultimele spice, din care se face cununa.
3 Ana Mureşan, 90 de ani, Grui.