revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

patristice. Spre exemplu, Sf. Ignatie de Antiohia exprima „taina
adunării laolaltă” (mysterion tes synaxeos) în jurul lui Hristos
(Mt 18, 19-20) prin cuvintele „acolo unde este Hristos, acolo e şi
Biserica Catolică” (Smyrn. 8, 2), iar mai târziu, într-o formulă de
sinteză, Sf. Chiril al Ierusalimului va arăta că Biserica este
„adunarea laolaltă a tuturor într-o comuniune”, într-o „adunare”
(ekklesia), şi că ea se cheamă „catolică” pentru că „există pe toată
suprafaţa pământului, de la un capăt la celălalt”, dar mai ales
pentru că „ea predă în chip integral şi fără omisiune (katholikos kai
anelleipos) toate dogmele”. 20 Înţeleasă din nou ca o însuşire
internă a Bisericii, catolicitatea nu poate fi în niciun chip
echivalată cu universalitatea Bisericii. „Extensiunea geografică
universală nu este decât o manifestare sau o urmare a acestei
integrităţi interioare, a plenitudinii spirituale a Bisericii”. 21
Cele afirmate anterior ne trimit la transpunerea la nivel
eclezial a temei sinergiei, a relaţiei intime dintre askesis şi theosis.
Imaginea nou-testamentară a Bisericii ca fiind koinonia reclamă un
„acord spiritual”, o „simfonie de persoane”; apoi, imaginea
Trupului este însăşi porunca iubirii, cea care realizează o unitate de
viaţă, o frăţietate sau o comuniune. 22 Noutatea poruncii creştine a
iubirii stă în faptul că trebuie să-l iubim pe aproapele ca pe noi
înşine – nu în sensul de a-l ridica la acelaşi nivel cu noi, ci într-un
sens mai profund: a ne vedea propriul sine în celălalt, devenit în
calitatea sa de persoană iubită un „alter ego” al nostru. În iubire cei
doi parteneri devin una, iar în adevărata dragoste creştină acest fapt
se transpune în a vedea în fiecare dintre fraţii noştri pe Hristos
Însuşi. În mod evident, „o asemenea dragoste cere predare de sine,
stăpânire de sine. O astfel de dragoste este cu putinţă numai într-o
20
Cf. Cateh. 18, 23, P.G. vol. 33, col. 1044, apud IDEM, Le Corps du Christ
vivant, p. 25.
21
IBIDEM, p. 25. Universalitatea Bisericii este consecinţa sau expresia, dar nu
cauza sau temeiul catolicităţii sale.
22
IBIDEM, p. 31-32, vezi şi IDEM, The Catholicity of the Church, p. 42. În
ambele cazuri este citat Sf. Ioan Hrisostom, ca exeget al Sf. Ap. Pavel. În primul
caz, se afirmă ideea sa conform căreia distincţia rece dintre „al meu” şi „al tău”
trebuie să fie abandonată în Hristos; în cel de-al doilea caz se citează explicit:
„Sf. Pavel cere de la noi o astfel de iubire, o iubire care ar trebui să ne lege
întreolaltă, încât să nu mai fim separaţi unul de altul […] Sf. Pavel cere ca
unirea noastră să fie atât de deplină ca a mădularelor unui trup” – Vezi: In Eph.
Hom. 11,1, P.G. vol. 62, col. 79.
118