revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

exterioare ce pot provoca suferinţa sau dimpotrivă la bucuria
interioară a creştinului, accentul cade acum pe o suferinţă concretă
a unei persoane bolnave, a cărei cauză poate depăşi sfera umană,
dar şi pe posibilitatea vindecării acesteia prin rugăciunile preoţilor
Bisericii şi prin ungerea sa cu untdelemnul tămăduirii. Termenul
ejkklhsiva nu se referă, cum sugerează unii comentatori moderni la
sunagwghv (ebr. qāhāl), ca în Septuaginta, ci la Biserica creştină în
întregul ei (cf. Fapte XI, 30; XIV, 23; XX, 17; I Timotei III; V, 17;
Tit I, 5; I Petru V, 1; II Ioan I, 1; Filipeni I, 1). De asemenea,
termenul presbuvtero" se referă la o treaptă sacerdotală din
Biserica primară, nu la vreun lider evreu de tipul unui rabin sau la
vreo persoană în vârstă cu autoritate într-o comunitate locală, aşa
cum ar putea sugera unele comentarii protestante. Chemarea este
generală (…să cheme preoţii Bisericii) şi nu ni se spune în mod
clar numărul celor care trebuie să fie prezenţi la actul liturgic.
Totuşi verbul proskalesavsqw, la aorist mediu imperativ, este la
persoana a treia plural, ceea ce indică un număr mai mare a
slujitorilor aşteptaţi să vină. Acţiunea preoţilor este specifică
slujirii lor sacerdotale. Ei se roagă pentru persoana bolnavă (ejp j,
lit. asupra, prepoziţia poate sugera şi punerea mâinilor în timpul
rugăciunii), ungând-o cu untdelemn în acelaşi timp. Participiul
aorist activ ajleivyante", în contrast cu aoristul imperativ
proseuxavsqwsan, indică importanţa primordială a rugăciunii, ca
act principal, urmat în mod natural de actul ungerii, ca parte
integrantă a gestului orant. Rugăciunile preoţilor Bisericii pentru
cel bolnav şi ungerea sa cu untdelemn, în numele Domnului, pot
aduce vindecarea.
Folosirea untdelemnului în scopul vindecării unei suferinţe
trupeşti nu este un gest inedit în lumea veche. Există numeroase
mărturii, atât biblice, cât şi profane, care întăresc această idee. În
Vechiul Testament şi în întreaga gândire ebraică, untdelemnul era
apreciat pentru atât pentru aportul său nutritiv asupra fiinţei
umane, cât şi pentru calităţile sale taumaturgice. De asemenea, în
întreaga sa activitate publică a Mântuitorul Iisus Hristos, precum şi
în activitatea misionară a Sfinţii Săi Apostoli, untdelemnul era
folosit în scopul vindecării celor bolnavi, fiind întotdeauna însoţit
de îndemnul la pocăinţă: „Şi ieşind, ei propovăduiau să se
pocăiască şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau”
184