revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

(Marcu 6, 12-13). Însă untdelemnul despre care vorbeşte Sfântul
Iacob aici nu este un simplu medicament farmaceutic, căci asupra
sa se pogoară harul Duhului Sfânt. Ungerea cu untdelemn în
scopul vindecării nu reprezintă un remediu casnic, ci este un gest
liturgic care aduce cu sine invocarea şi prezenţa Mântuitorului
Iisus Hristos (cf. I, 1). 9 Epistola atestă, aşadar, practicarea Sfintei
Taine a Maslului „în timpul Apostolilor, deci provenirea ei prin
Apostoli de la Hristos însuşi”. 10 Maslul poate fi socotit par
excellence „Taină a trupului”, sau „Taină rânduită pentru
însănătoşirea trupului”, prin ea reliefându-se valoarea pozitivă pe
care o acordă Dumnezeu trupului omenesc, „ca Unul care Însuşi a
luat trup şi îl ţine în veci, ne mântuieşte prin el, împărtăşindu-ne
viaţa dumnezeiască”. 11 În rânduiala ortodoxă, preoţii ung pe
bolnav cu untdelemn, la simţurile principale, în semnul crucii,
dându-i puterea înfrânării de la păcate, a rezistenţei la orice egoism
al pornirilor păcătoase. Prin cruce, ca mijloc prin care vine puterea
din trupul lui Hristos, Care a biruit moartea, se va întări sufletului
celui în aflat suferinţă, ca să biruiască boala din trup: „Doamne,
armă asupra diavolului crucea Ta ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se
cutremură nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii ai sculat şi
moartea ai surpat”. 12
9 T. D. LEA, Hebrews, James, în Holman New Testament Commentary,
Nashville, TN: Broadman & Holman Publishers, 1999, p. 347.
10 „În Taina Maslului se împărtăşeşte credinciosului bolnav în chip nevăzut
harul tămăduirii sau uşurarea durerii trupeşti, al întăririi sufleteşti şi al iertării de
păcatele rămase după mărturisire, prin ungerea cu untdelemn sfinţit, însoţită de
rugăciunile preoţilor” – Pr. prof. DUMITRU STĂNILOAE, Teologia
Dogmatică Ortodoxă, Vol. III, Ediţia a III-a, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, p. 211.
11 IBIDEM, p. 212.
12 Există o rugăciune pentru binecuvântarea untdelemnului la Ippolit al Romei
(Tradiţia Apostolică 5) şi la Serapion de Thmuis (†cca. 365 d.Hr.). Începând cu
secolul al V-lea d.Hr., referinţele la această practică sunt mult mai frecvente.
Innocent I, în Epistola sa către Decentius de Eugubium (416), descrie un rit al
ungerii cu efecte atât spirituale cât şi fizice, de la care sunt excluşi cei care sunt
sub penitenţă canonică. La Cezar de Arles (†543), ungerea este pusă în legătură
cu Sfânta Împărtăşanie. Beda Venerabilul o prezintă ca pe un act consacrat, ca
făcând parte dintre cele şapte Sfinte Taine: hoc et apostolos fecisse in Evangelio
legimus, et nunc Ecclesiae consuetudo tenet ut infirmi oleo consecrato ungantur
a presbyteris et oratione comitante sanentur. Nec solum presbyteris, sed, ut
Innocentius papa scribit, etiam omnibus Christianis uti licet eodem oleo in sua
185