revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

SENSUL SUFERINŢEI ŞI AL RUGĂCIUNILOR
BISERICII PENTRU CEI BOLNAVI ÎN EPISTOLA
SFÂNTULUI IACOB (V, 13-18)
Asist. Univ. Dr. MIHAI CIUREA 1
Cuvinte cheie: Sfântul Iacob, rugăciune, credinţă, boală,
vindecare, Sfântul Maslu, ungere
Keywords: Saint James, prayer, faith, sickness, healing, Holy
Unction, anoint
Introducere
Epistola Sfântului Iacob este unul dintre cele mai interesante şi mai
sugestive texte etice ale Noului Testament, având un foarte bogat
şi cultivat vocabular (63 hapax legomena neotestamentare; 13
termeni noi greceşti). Din punct de vedere al genului literar,
scrierea se prezintă ca o enciclică („catolicae vocantur, id est
encyclicae” – Oecumenius), adică o scrisoare circulară adresată
Bisericii universale, trimisă de către Sfântul Iacob, „robul lui
Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece
seminţii, care sunt în împrăştiere (n.n. Diaspora)” (I, 1). 2 Denumirea
destinatarilor este fără îndoială metaforică, înglobându-i pe toţi
creştinii, după modelul celor 12 triburi ale lui Israel, dispersaţi în
universul ideologic, economic şi social al Imperiului Roman. Pe
1 Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova.
2 În perioada apostolică, cunoaştem trei personaje care poartă numele de Iacob:
Sfântul Apostolul Iacob, numit şi Iacob cel Mare, fratele Sfântului Ioan
Teologul şi fiul lui Zebedeu (unul dintre Boanerghes); Iacob al lui Alfeu, un alt
Sfânt Apostol şi „Iacob, fratele Domnului”, numit şi Iacob cel Mic (sau cel
Drept). Se pare că acesta din urmă este autorul epistolei. El este primul episcop
al Bisericii din Ierusalim, liderul comunităţii iudeo-creştine de aici, unul dintre
„stâlpii Bisericii” (Gal. I, 19), care prezidează Sinodul Apostolic de la Ierusalim
din anii 49-50 (cf. Fapte XV), având un rol foarte important în formularea
hotărârii finale a acestuia. Despre moartea sa ne informează sinaxarul zilei sale
de pomenire (23 octombrie): moare ca martir, fiind lapidat în anii 62-63 d.Hr., la
instigarea Arhiereului iudeu Annanus, care profită de perioada confuză cuprinsă
între moartea Procuratorului Festus şi înlocuirea lui de către Albinus. Se pare că
unul dintre ucigaşii săi, văzând că nu murise sub loviturile pietrelor, i-a zdrobit
capul cu un par. Epistola a fost scrisă nu cu mult timp înainte de moartea
autorului, în anii 60-62, în Palestina, cel mai probabil la Ierusalim.
179