revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

suplicii groaznice a „unui număr semnificativ de persoane”, 3
printre care s-au numărat şi corifeii Apostolilor, adică Petru,
martirizat în zona colinei Vaticanului în anul 64 p. Chr., şi Pavel,
Apostolul neamurilor, care a murit pentru Hristos pe calea (via)
Ostiense în anul 65- 66.
Istoricul latin, Tacitus (54/55-120 p. Chr.), – a cărui „patrie”
nu o cunoaştem, dar ştim încă că a fost ucenicul marilor retori
Quintilianus 4 (35/40-96/100 p. Chr.) şi Niceta de Smirna, 5 ceea ce
nu exclude faptul ca şi acesta să fi văzut lumina zilei printre tracii
latinizaţi din Sudul Dunării, – ne spune că aceste persoane care
mărturiseau numele lui Hristos şi credinţa în Dumnezeirea Lui,
„au fost sacrificate nu în vederea unui bine comun (obştesc), ci
pentru a satisface cruzimea unuia singur”, 6 adică a împăratului
Nero. Tacitus ne mai spune că acest împărat sângeros le-a supus
(pe aceste persoane, n. n.) „la cele mai rafinate torturi”, şi că
numele celor pe care „vulgul îi numea Creştini... derivă de la
Hristos, care, în timpul împăratului Tiberiu, a fost condamnat la
moarte din porunca procuratorului Ponţiu Pilat”. 7
În perioada persecuţiilor atroce, comunităţile creştine au
funcţionat ca asociaţii neîngăduite de lege, cunoscute sub numele
de „collegia illicita”, iar în perioadele de timp în care creştinii au
fost toleraţi acestea au adoptat forme de organizare licite 8 (permise
de lege), cum au fost de exemplu „collegia funeralia” (corporaţiile
funerare), „collegia tenuiorum” (corporaţiile săracilor) etc.
Primul autor creştin, care a luat atitudine publică în favoarea
coreligionarilor săi, a fost Iustin Filozoful şi Martirul (100-165). În
apologia sa în favoarea creştinilor, pe care a trimis-o împăratului
Antonius Pius, în anul 155, Sfântul Iustin – născut la Nablus, în
3
P. L. GUIDUCCI, „Il loro nome derivava da Cresto (Cristo)”: Le persecuzioni
anticristiane dell imperatore Nerone (54-68), în Vol. Fontes. Documenti
fondamentali di storia della Chiesa, Ed. San Paolo, Milano, 2005, p. 32.
4
Marcus Fabius Quintilianus, unul dintre cei mai mari pedagogi ai tuturor
timpurilor, ne-a lăsat faimoasele „Institutiones oratoriae”.
5
Cf. P. L. GUIDUCCI, „Il loro nome derivava…, p. 31.
6
TACITUS, Analele, lb. XV, 433-44, apud P. L. GUIDUCCI, „Il loro nome
derivava…, p. 32.
7
IBIDEM, p. 34.
8
Vezi, N. V. DURĂ, Biserica creştină în primele patru secole. Organizarea şi
bazele ei canonice, în Revista „Ortodoxia”, XXXIV (1982), nr. 3, p. 451-469.
29